Paragină în fostele gări regale din Argeș și Dâmbovița, înainte de înmormântarea Regelui Mihai

Comentează
Paragină în fostele gări regale din Dâmbovița

Paragină în fostele gări regale din Dâmbovița, cu câteva zile înainte de înmormântarea Regelui Mihai. Zidurile clădirilor odinioară impunătoare sunt în pericol de a se prăbuși peste călători, iar persoanele au denivelări. În județul Argeș, gara din Băiculești este nefuncțională, iar la Curtea de Argeș se lucrează de zor pentru a se masca zidurile deteriorate.

Trenul regal, care va transporta sicriul cu trupul Regelui Mihai la Curtea de Argeș, va trece prin gările Titu și Găești, ambele aflate în paragină. Potrivit reporterpenet.ro, șinele de cale ferată abia dacă mai sunt prinse de terasament, peroanele au denivelări, iar pereții clădirilor sunt la un pas de se prăbuși peste călători.

În Titu, localnicii sunt dezamăgiți că Regele Mihai va trece prin fosta gară regală care are acum o imagine dezolantă.

„Eu circul rar cu trenul. Merg cu trenul când plec la mare sau la tratament, la băi. Condițiile din tren sunt foarte proaste. Gările sunt și mai și. Unele dintre ele sunt în paraginea de-a dreptul. Știu că pe aici o să treacă și convoiul regal. Ar fi trebuit să arate altfel, mai ales pe acest traseu, să pună oamenii la treabă, pentru că vor fi și străini cu ochii pe noi. Nu e normal”, a spus Maria, o localnică din Titu, pentru sursa citată.

La Găești, ușile-s vechi și scârțăie la fiecare adiere de vânt. Geamurile lipsesc din gara veche, iar scaunele sunt distruse pe peronul care aproape că nu mai există.

„Condițiile nu sunt prea bune. Eu circul destul de des cu trenul. Noi am făcut o acțiune de voluntariat pentru a igineniza aspectul gării. La scurt timp după igienizare, peisajul a revenit la normal, adică gunoaie aruncate peste tot”, a spus un localnic.

Altădată adevărate bijuterii arhitecturale, gările pe unde va trece trenul regal cu sicriul regelui Mihai I s-au transformat în timp în ruine, notează mditv.ro. La peste 118 ani de la inaugurare, unele dintre gările-monument istoric au lacătul pus, iar altele abia dacă sunt străbătute de câteva trenuri pe zi.

În drumul spre Curtea de Argeș, trenul regal va străbate gara din comuna Bascov, județul Argeș. Locul își păstrează farmecul de altădată, însă lipsa investițiilor începe să-și spună cuvântul. De 2 ori pe zi, prin gara Bascov trece un tren spre Curtea de Argeș.

O altă gară aflată pe traseul trenului regal este cea din comuna Băciulești. Realizată din cărămidă roșie, construcția altădată impunătoare este acum nefuncțională. Ușile și geamurile clădirii sunt deterioritate, iar niciun angajat nu mai lucrează aici.

În schimb, la gara din Curtea de Argeș se lucrează de zor. Muncitori CFR și oameni care beneficiază de ajutoare sociale au fost mobilizați pentru a face pregătiri, pentru că trenul regal va sosi aici sâmbătă seară.

Se vopsesc stâlpii, bordurile și se tunde iarba. La Curtea de Argeș a sosit și o comisie care va pune la punct toate detaliile pentru ceremonia de sâmbătă.

Construită în mai puțin de un an, la cererea Regelui Carol I, Gara din Curtea de Argeș este considerată o bijuterie arhitectonică. Clădirea a fost ridicată după planurile arhitectului francez Lecomte de Nouy, cel care restaurase și Mănăstirea Argeșului. Aceasta a fost dată în folosință în 1899 și a fost reabilitată ultima oară abia după 100 de ani. Din 1999 nu s-au mai făcut investiții în Gara din Curtea de Argeș.

Programul detaliat al funeraliilor Majestăţii Sale Regele Mihai prevede că sâmbătă, între ora 14.00 şi ora 18.20, „cortegiul funebru se va deplasa la Curtea de Argeş, pe ruta Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Arcul de Triumf, Chitila, Titu, Găeşti, Topoloveni, Piteşti, Curtea de Argeş. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localităţi”, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Casei Regale a României.

sursă foto: reporterpenet.ro

Citește și  FOTO | Sute de oameni la Palatul Regal, în prima seară de pelerinaj la catafalcul Regelui Mihai

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Exclusiv
10:00
Camarila politică din Educație. Cine sunt oamenii din noua garnitură de inspectori școlari numiți din pix și cum funcționează sinecurile din sistem
09:57
I-au incinerat trupul crezând că este fiul lor, dar un apel neașteptat a dezvăluit greșeala, în India
09:57
Fosta parteneră a lui Elon Musk susține că acesta voia „o legiune de copii înainte de un război civil”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!