Opt persoane se aflau la bordul aparatului de zbor, care, conform presei italiene, era pilotat de omul de afaceri român Dan Petrescu, unul dintre cei mai bogați români. Toți pasagerii și-au pierdut viața.

Potrivit publicației Il Giorno, cei opt sărbătoreau un botez, care avusese loc în urmă cu o zi, și urmau să plece către Sardinia, unde trebuia să aibă loc petrecerea. Se îndreptau către casa de vacanță a miliardarului român din Olbia, pentru a continua petrecerea.

Din primele informații, imediat după decolarea de pe aeroportul din Linate, aparatul de zbor, un Pilatus PC12 înmatriculat YR-PDV, construit acum șase ani, a avut probleme.

La ora 13.04, avionul a decolat către Sardinia. Trei minute mai târziu, la 13.07, aparatul de zbor s-a prăbușit. Primele apeluri la 112 au sosit la doar cinci minute de la decolarea avionului.

Traseul avionului pilotat de miliardarul Dan Petrescu. Aparatul de zbor s-a prăbușit la trei minute de la decolare
Traseul avionului

Unii martori au declarat, în presa italiană, că aparatul de zbor avea probleme cu motorul – „Am auzit sunetul unui avion căruia parcă i se îneca motorul”.

Conform datelor prezentate de La Repubblica, motorul aparatului de zbor ar fi cedat, aeronava ar fi pierdut din altitudine și a lovit, cu peste 150 de kilometri pe oră, o clădire de două etaje, aflată în renovare, în San Donato Milanese, comună din zona metropolitană a capitalei Lombardiei. Impactul a fost atât de puternic, încât și mașinile parcate în apropiere au fost cuprinse de flăcări.

Six dead in crash of small private plae in MilanIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13
Citeşte şi:

Rezultatele Loteriei Vaccinării, afișate abia luni dimineață, după 12 ore de la extragere, deși trei site-uri ar fi trebuit să le publice

Echipa câștigătoare de la PNL îl cheamă la raport pe Nicușor Dan: „Nu mai poate să continue așa! Sau poate, dar fără PNL”

„La noi e o cutumă să nu se facă întreruperi de sarcină”. Cum decid spitalele din România dacă fac sau nu avort la cerere

Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
ȘOC! De ce s-a despărțit Adela Popescu de cel mai bogat bărbat din viața ei. Vedeta nu a mai vrut să audă de el
Playtech.ro
ȘOC! De ce s-a despărțit Adela Popescu de cel mai bogat bărbat din viața ei. Vedeta nu a mai vrut să audă de el
Gest extrem, live pe Facebook, după despărțirea de iubită. Tânărul băimărean a fost salvat de un prieten, care a sunat la 112
Observatornews.ro
Gest extrem, live pe Facebook, după despărțirea de iubită. Tânărul băimărean a fost salvat de un prieten, care a sunat la 112
Horoscop 3 decembrie 2021. Capricornii ar vrea să asiste neutru la disputele unor apropiați, dar e greu să reziste
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2021. Capricornii ar vrea să asiste neutru la disputele unor apropiați, dar e greu să reziste
Șeful Pfizer spune că e posibil să fim nevoiți să ne vaccinăm anual antiCovid
Știrileprotv.ro
Șeful Pfizer spune că e posibil să fim nevoiți să ne vaccinăm anual antiCovid
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie