„Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a lansat evaluarea continuă a medicamentului antiviral oral molnupiravir, dezvoltat de Merck, destinat tratamentului COVID-19 la adulţi”, accelerând procedura, a transmis Agenţia Europeană, într-un comunicat.

Rezultatele preliminare ale studiilor de laborator şi ale studiilor clinice „sugerează că medicamentul poate reduce capacitatea SARS-CoV-2 (…) de a se multiplica în organism, prevenind astfel spitalizarea sau decesul în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19”, a precizat EMA.

Dacă va fi autorizat, acest medicament, denumit molnupiravir, va ajuta în tratamentul formelor grave ale bolii. Antiviralele de tipul molnupiravirului acţionează prin diminuarea capacităţii de replicare a unui virus, blocând astfel boala.

Compania Merck a depus pe 11 octombrie, la Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (FDA), o cerere de autorizare în regim de urgenţă a pastilei sale anti-COVID.

Administrat pacienţilor în zilele imediat următoare testării pozitive, tratamentul reduce la jumătate riscurile de spitalizare şi de deces, potrivit unui studiu clinic realizat de Merck, companie cunoscută şi sub denumirea MSD în afara Statelor Unite.

EMA va evalua conformitatea molnupiravir cu normele europene obişnuite în materie de eficacitate, siguranţă şi calitate.

Foto: Profimedia

 
Citeşte şi:

CNN despre situația din România: „Ezitare la vaccinare, mesaje guvernamentale slabe și reticență la adresa autorităților”

Noi excepții privind accesul cu certificatul verde, la 12 ore după ce restricțiile au intrat în vigoare. Care sunt modificările

Bilanț COVID: sub 10.000 de cazuri noi, dar după un număr mic de teste. 301 decese și 1.855 de pacienți la ATI

     
I-a spus „Nu” lui Adi Mutu: „Mi-a plăcut că l-am refuzat. Dar acum regret”
PARTENERI - GSP.RO
I-a spus „Nu” lui Adi Mutu: „Mi-a plăcut că l-am refuzat. Dar acum regret”
BOMBĂ! Unde s-a mutat Dragnea după despărțirea de Irina! Decizia ȘOC
Playtech.ro
BOMBĂ! Unde s-a mutat Dragnea după despărțirea de Irina! Decizia ȘOC
„Bă are curent, eşti prost?” Momentul când adolescentul de 16 ani se electrocutează în Gara din Focşani, surprins în imagini. Copilul a ars ca o torţă
Observatornews.ro
„Bă are curent, eşti prost?” Momentul când adolescentul de 16 ani se electrocutează în Gara din Focşani, surprins în imagini. Copilul a ars ca o torţă
Horoscop 7 decembrie 2021. Taurii simt o oarecare eliberare de o grămadă de griji inutile pe care le-au tot acumulat
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2021. Taurii simt o oarecare eliberare de o grămadă de griji inutile pe care le-au tot acumulat
Anchetă după o discuție între doi piloți care vorbeau despre aterizarea prea rapidă a unui coleg
Știrileprotv.ro
Anchetă după o discuție între doi piloți care vorbeau despre aterizarea prea rapidă a unui coleg
Chin! O mare sportivă a României, înfometată şi abuzată în secret: "Mi-a tras o bătaie... Cine se uită la tine? Niciun bărbat!"
Telekomsport
Chin! O mare sportivă a României, înfometată şi abuzată în secret: "Mi-a tras o bătaie... Cine se uită la tine? Niciun bărbat!"
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!
PUBLICITATE
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!