„Anul acesta, oferta noastră este mai mare decât cea din 2020, când am avut cele mai scăzute vânzări. Noi preconizăm că vom ajunge la 90-95% din cât am vândut în 2019, adică vom ajunge la circa 6,5 milioane de cozonaci. Industria de panificație vine pe piață și cu oferta de pască, iar aceasta va fi în jur de 600.000 – 700.000 de bucăți”, a precizat Aurel Popescu, președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase – ROMPAN. Față de 2020, cifrele preconizate anul acesta ar însemna, practic, aproape o dublare a vânzărilor.

Potrivit acestuia, cel mai vândut cozonac de pe piața românească este cel cu nucă, stafide și cacao, urmat de cozonacul cu rahat și de cel care conține toate aceste umpluturi.

Șeful ROMPAN mai spune că anul trecut s-a vândut cel mai mult făină. Oamenii și-au făcut provizii din cauza coronavirusului și au gătit în casă produse de patiserie și panificație. În ceea ce privește prețul cozonacilor, acesta afirmă că va fi similar cu cel din luna decembrie 2020.

La ora actuală, cozonacii se vând cu preţuri cuprinse între 12 lei/kg şi 50 de lei/kg, mai arată sursa citată.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Viva.ro
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Cinci zodii au protecție totală începând din 22 ianuarie. Vine cea mai de succes perioadă, Balanțele au tras cartea norocoasă
FANATIK.RO
Cinci zodii au protecție totală începând din 22 ianuarie. Vine cea mai de succes perioadă, Balanțele au tras cartea norocoasă
Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii
Elle.ro
Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Apartament de 60 mp într-un complex nou, închiriat cu 700 de euro. Cât costă ca să îl cumperi
Observatornews.ro
Apartament de 60 mp într-un complex nou, închiriat cu 700 de euro. Cât costă ca să îl cumperi
Horoscop 22 ianuarie 2025. Taurii au ocazia de a realiza mai mult decât și-au propus dacă învață să ia decizii rapide și să le aplice imediat
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2025. Taurii au ocazia de a realiza mai mult decât și-au propus dacă învață să ia decizii rapide și să le aplice imediat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI