Patronii Colectiv și ai firmei de artificii, artificierul, fostul primar Piedone și pompierii sunt la mâna instanțelor; La doi ani de la incendiu nu s-a dat nicio decizie privind acuzațiile

Comentează

Au trecut doi ani de la tragedia din clubul Colectiv care a curmat 64 de vieți și care rămâne emblematică în istoria incendiilor devastatoare din perioada post-decembristă.

La doi ani de la tragedie justiția a reușit să îi identifice pe cei responsabili de lanțul cauzal care a condus până la momentul incendiului dar nu să pronunțe decizii definitive în ceea ce-i privește pe cei puși sub acuzare și trimiși în fața judecătorilor.

Astfel au fost cercetați de către procurori cei doi pompieri care s-au ocupat de avizarea localului Colectiv, fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, cei trei patroni ai clubului, patronii firmei de artificii precum și artificierul.

Urmare declanșării acțiunilor în justiție după incendiu s-au format trei dosare, respectiv, dosarul primarului Piedone, dosarul pompierilor George Petrică Matei și Antonina Radu și dosarul patronilor Colectiv și ai celor de la firma de artificii și a artificierului.

Toate aceste dosare au fost trimise în judecată iar în prezent se află pe masa judecătorilor de la instanța civilă și cea militară.

Dosare conexate

După trimiterea în judecată, a lui Piedone la Tribunalul București și a patronilor la Judecătoria Sectorului 4, judecătorul din dosarul primarului a stabilit ca la dosarul acestuia să fie conexat dosarul celor trei patroni și al celorlalți inculpați.

Astfel din mai 2017 Tribunalul București judecă dosarul patronilor, artificierului și a patronilor firmei de artificii precum și a fostului primar Piedone.

Până în prezent dosarul a trecut de procedura camerei preliminare, ceea ce înseamnă că din punct de vedere tehnic juridic acesta nu prezintă vicii iar magistratul desemnat poate începe judecata efectivă a cazului.

Cu toate acestea dosarul stagnează din luna mai în sensul că a suferit dese amânări din cauza lipsei de procedură cu multe dintre părțile vătămate și civile din cauză.

Mai precis, multe dintre părțile civile și vătămate nu erau majore la momentul instrumentării cazului de către procurori, dar au devenit majore de când dosarul se află în instanță. Astfel apare un viciu privind procedura de citare.

În cazul părților care nu sunt majore citate se face prin reprezentantul legal, adică părinți, pe când în cazul persoanelor majore citarea se face în mod direct. Astfel la ultimele termene au fost situații în care erau citate persoane care deveniseră majore prin citații emise pe numele părinților.

Dosarul pompierilor

Dosarul pompierilor Antonina Radu și George Petrică Matei a revenit pe rolul instanțelor militare la începutul anului 2017 după ce a fost retrimis procurorilor militari de un judecător al Curții Militare de Apel București.

De la revenirea sa pe rolul instanței Tribunalului Militar București cazul a stagnat.

În 24 octombrie judecătorii Curții Militare de Apel București au respins ca nefondată cererea de suspendare a judecării cauzei făcută de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov, parte responsabilă civilmente în dosar.

Totodată judecătorii au respins ca inadmisibile cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a OUG nr.13/2017 și OUG nr.14/2017 făcută de Antonina Radu și ISU Dealul Spirii.

Judecătorii au mai respins ca prematură cererea de reunire a dosarului cel de la Tribunalul București - Secția I Penală.

Decizia este esențială și pentru faptul că prin ea s-au  respins toate excepțiile celor doi pompieri privind decizia judecătorului de cameră preliminară prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanței ş prin care s-a dispus începerea judecății cauzei celor doi de către Tribunalul Militar București.

Judecătorul de la Tribunalul Militar București a stabilit ca primul termen de judecată în acest caz să aibă loc pe 6 decembrie.

Despre anchete

Procurorii de la Parchetul instanței supreme au trimis în judecată dosarul Colectiv în 28 aprilie 2016.

Patronii clubului, George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea și Costin Mincu, sunt acuzați de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Cercetările au fost extinse și asupra reprezentanților firmei care a livrat artificiile în club, respectiv Golden Ideas Fireworks.

Artificierul firmei, Viorel Zaharia, este acuzat de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în timp ce patronii Cristian Niță și Daniela Niță sunt acuzați de favorizarea făptuitorului și sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri.

Cristian Niță a fost interceptat de anchetatori în timp ce discuta cu o angajată, a doua zi după incendiul din club, despre ștergerea unor documente care puteau constitui probe în dosar.

Angajata le-a spus anchetatorilor că firma practic nu avea evidență contabilă și că s-a panicat după ce a văzut efectele incendiului din Colectiv, motiv pentru care a recurs la ștergerea unor documente.

În dosar au fost puse sub acuzare firmele societatea Colectiv Club și SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, pentru fapte de ucidere din culpă, în formă agravantă, având ca urmare decesul mai multor persoane și vătămare corporală din culpă, în formă agravantă, având ca urmare vătămarea mai multor persoane.

În cazul pompierilor Antonina Radu și George Petrică Matei procurorii militari de la DNA spun că în perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, aceștia, în calitate de ofițeri inspectori în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor.

Magistrații militari spun că cei doi nu și-au făcut treaba deși au luat cunoștință și au constatat faptul că Clubul Colectiv din București (care până la data de 6 octombrie 2014 a funcționat ca persoana juridică societatea Music Hall, București, iar după această dată ca persoana juridică societatea Colectiv Club București) desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz sau autorizație de securitate la incendiu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Barajul Paltinu este situat în Județul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Foto: Facebook / Romania - Carpathian Garden
06:22
Barajul Paltinu funcționează pe o soluție de avarie, fără nicio golire de fund. Anunțul Apelor Române
O mașină de poliție parcată noaptea pe stradă
05:40
Un român a murit în timp ce pleca de la o nuntă, în Italia. Ce au făcut prietenii victimei
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
29 sept.
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
29 sept.
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
06:00
LIVE TEXT Guvernul Mureșan merge azi în Parlament pentru votul de învestire
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
29 sept.
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
Ultimele știri
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
06:53
Aproape 400 de copii au fost arestați în Franța după ce mii de adolescenți au protestat în fața școlilor, blocând accesul
06:45
„Micuțul se uită la noi. Du-te la mămica ta!”. Turiștii au filmat momentul când au fost înconjurați de 4 urși, în Munții Tatra
06:30
Cum a furat un bărbat 54.000 de litri de motorină, în 5 luni, în Austria: „Am făcut-o de 136 de ori”
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Ce se întâmplă dacă mănânci banane zilnic efectul asupra intestinelor și digestiei. Sursă foto: Getty Images.
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
29 sept.
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Daniel Băluță este primar al Sectorului 4 din București din iunie 2016. Foto: Profimedia
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
O dronă de război
29 sept.
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
29 sept.
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri