Onno Anthonius Stoetman este din Hilversum (Olanda), iar în Braşov avea o firmă de consultanţă în industria lemnului, unde era asociat şi administrator. S-a stabilit în România în martie 2017, iar câteva luni mai târziu, el a fost prins în timp ce făcea trafic cu canabis.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/12/onno-stoetman-edit.jpg)
A fost pus sub acuzare de DIICOT pentru deţinere şi trafic de droguri de risc, dar în noiembrie 2018, după ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii şi a formulat un denunț împotriva furnizorului său de droguri, Tribunalul Covasna l-a condamnat la 8 luni cu suspendare.
A profitat de un copil de la orfelinat
În noaptea de 7/8 martie 2020, poliţiştii de la combaterea crimei organizate au organizat o acţiune în flagrant şi au descoperit în locuinţa olandezului un băiat care era instituţionalizat într-un centru de plasament din Braşov.
Matei* avea 14 ani şi trăise prin orfelinate de la o vârstă mică. La fel şi fratele lui, Alin*, care era cu şase ani mai mare. El i-a făcut cunoştinţă cu olandezul, i-a spus că e un om bun, cu bani, care vrea să-i ajute, iar când Onno l-a invitat pe Matei să-l viziteze acasă, băiatul s-a dus.
Acolo, el era abuzat sexual de olandezul care îi dădea câte 20-30 de lei sau mici cadouri – mâncare ori haine -, pentru a nu le povesti nimic celor din centru.
A vrut să-l ia de tot pe copil în casa lui
Dar Onno nu se mulţumea doar cu vizitele băiatului, voia mai mult, aşa că el a ticluit un plan, din care făcea parte şi fratele mai mare al lui Matei.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/12/shutterstock1472814434-1024x623.jpg)
La începutul acestui an, Alin a depus o cerere la Direcţia pentru Protecţia Copilului Braşov, solicitând să-l ia în plasament pe fratele său mai mic. De fapt, dezvăluie procurorii, Matei urma să locuiască permanent în casa din Braşov a olandezului, pentru ca acesta să întreţină relaţii sexuale cu el.
La 26 martie anul acesta, Stoetman şi Alin au fost arestaţi preventiv pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor, respectiv complicitate la act sexual cu un minor, iar câteva zile mai târziu ei au fost trimişi în judecată.
În apel, pedeapsa aproape că s-a înjumătăţit
La 22 mai, Judecătoria Braşov l-a condamnat pe Onno Stoetman la 4 ani şi 9 luni pentru act sexual cu un minor. La asta s-a adăugat o treime din pedeapsa primită cu suspendare pentru trafic, iar olandezul urma să stea 5 ani în spatele gratiilor.
Fratele lui Matei a primit 3 ani cu suspendare pentru complicitate la act sexual cu un minor şi a fost pus în libertate.
Ambii inculpaţi au atacat decizia, iar la 8 decembrie, Curtea de Apel Braşov a hotărât să le reducă pedepsele. Alin a fost condamnat la 2 ani cu suspendare, iar Onno Stoetman – la 3 ani şi 3 luni de închisoare.
Instanţa i-a obligat pe cei doi să-i plătească victimei, în solidar, 8.000 de euro – daune morale. Matei e în continuare într-un centru de plasament.
Olandezul Onno Stoetman poate cere să fie liberat condiţionat în iulie 2022.
- Protejăm identitatea reală a victimei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_08c0c363cb0ee3d28d160c18622b8ed2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2e0729cf580a303762031d1042c80fc3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b9e8038ab590462aad9cccb69f0ebf08.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_863b9ac2f182b25fbd2bca969cbaa01a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_056388dbba17e3d66165fff23cb251c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_8c1e0d84196caec6706fcb94810a203a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d4a82fc25c9b2edba0cb376037430d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/12/pedo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/colaj-ips-teodosie-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/rezultate-loto-6-din-49-azi-29-martie-2026-e1774704267300.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/banner-terasa-obor-amza-pelea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/daiana-anghel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/sorin-grindeanu-foto-facebook-sorin-grindeanu.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/grindeanu-bolojan-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tara-europeana-testeaza-semafor-patru-culori.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-19-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/eclipsa-de-soare-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-ingust-oras-din-lume-yanjing-china.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ep3---andreea-nechita.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/instantvicepremieroanaghorghiu03inquamphotosoctavganea-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-roman-tir-spania-tiktok.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/energie-electrica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.