Poliţiştii şi procurorii au făcut, luni, 7 noiembrie, două percheziţii la imobilele deţinute de o persoană care a prezentat pentru angajarea ca auditor public extern la Curtea de Conturi a României o diplomă falsă de licență.
Perchezițiile au fost efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice (DICE) din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, uz de fals şi fals în declaraţii, informează site-ul Poliției Române.
Perchezițiile au fost efectuate la proprietățile unei persoane, care ar fi prezentat, pentru angajarea la o instituție, în funcția de auditor public extern, o diplomă de licență care nu ar corespunde realității, în sensul că documentele necesare pentru susținerea examenului de licență ar fi falsificate, transmite IGPR.
De asemenea, cu aceeași diplomă, persoana ar fi ocupat anterior funcția de șef serviciu financiar-contabil într-o instituție publică locală, specializată în ocrotirea și protecția copilului.
Totodată, aceasta nu ar fi completat corespunzător declarația de avere, prin omiterea declarării a 7 imobile.
Persoana cercetată a fost condusă la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru realizarea activităților de urmărire penală și dispunerea de măsuri.
Foto: Facebook Curtea de Conturi