Atunci când tensiunile diplomatice dintre două țări ating un punct critic, la buletinele de știri auzim frecvent că un ambasador sau un funcționar diplomatic a fost declarat „persona non grata” și obligat să părăsească țara.
Cuprins:
Deși expresia pare să desemneze o sancțiune severă, și chiar este, ea reprezintă un instrument juridic standard în relațiile internaționale. Ce înseamnă exact acest termen din limba latină, care este baza sa legală și ce consecințe produce?
Termenul provine din limba latină și se traduce prin „persoană neagreată” sau „persoană nedorită”. Astfel, când un stat declară un diplomat ca fiind persona non grata, transmite oficial țării de origine a diplomatului că persoana respectivă nu mai este acceptată pe teritoriul său.
Persona grata: Persoană agreată, binevenită (folosit atunci când un stat își dă acordul/agrementul pentru primirea unui nou ambasador).
Persona non grata: Persoană nedorită, care își pierde dreptul de a-și exercita funcția pe teritoriul statului gazdă.
Instrumentul juridic care reglementează acest statut este Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice (1961), în Articolul 9.
Conform acestui articol statul primitor poate, în orice moment și fără a fi obligat să își motiveze hotărârea, să notifice statul trimițător că șeful misiunii sau orice alt membru al personalului diplomatic este persona non grata.
Statul de origine are obligația să recheme persoana respectivă sau să înceteze funcțiile acesteia în cadrul misiunii diplomatice într-un termen rezonabil.
Dacă statul de origine refuză sau execută cu întârziere rechemarea, statul gazdă are dreptul de a refuza să mai recunoască diplomatul ca membru al misiunii (acesta pierzându-și astfel imunitatea).
Deoarece articolul 9 din Convenția de la Viena nu obligă un stat să își justifice decizia, declararea ca persona non grata poate fi folosită dintr-o varietate de motive:
Cel mai frecvent motiv oficial menționat (sau subînțeles) la știri este desfășurarea de activități incompatibile cu statutul diplomatic: o formulare diplomatică standard pentru spionaj, subversiune sau amestec în treburile interne ale statului gazdă.
În geopolitică, expulzarea unui diplomat este adesea o măsură pur politică. Dacă Țara A expulzează un diplomat al Țării B, Țara B va răspunde aproape întotdeauna prin declararea unui diplomat al Țării A ca persona non grata (principiul reciprocității).
Deși diplomații beneficiază de imunitate diplomatică și nu pot fi arestați sau judecați de instanțele din statul gazdă pentru infracțiuni obișnuite, statul primitor îi poate declara persona non grata pentru a-i bloca accesul pe teritoriu și a-i trimite înapoi în țara de origine pentru a fi cercetați.
Expulzarea ambasadorului sau a unui grup de diplomați este una dintre cele mai dure măsuri pe care un stat le poate lua înainte de ruperea completă a relațiilor diplomatice cu un alt stat sau de declararea stării de război.
Procesul este rapid și strict reglementat: Statul gazdă trimite o notă oficială ambasadei vizate. Diplomatului i se acordă un termen limită pentru a părăsi țara (de obicei între 24 de ore și 7 zile).
Dacă diplomatul părăsește țara în termenul stabilit, își păstrează imunitatea pe durata plecării. În cazul în care acestaa refuză să plece, statul gazdă îi retrage imunitatea diplomatică și îl poate trata ca pe un simplu cetățean străin (ceea ce poate duce la reținere și deportare).
Da, pe teritoriul statului în care ești acreditat. Totuși, declararea ca persona non grata te trimite înapoi în țara de origine, unde autoritățile naționale te pot judeca sau îți pot retrage imunitatea.
Nu automat. Expulzarea unuia sau mai multor diplomați este un semnal de alarmă și o diminuare a credibilității misiunii diplomatice, dar relațiile diplomatice oficiale rămân active până la închiderea completă a ambasadelor.