Un bărbat din Salatig, judeţul Sălaj, a avut parte de o surpriză de proporţii într-o zi în care muncea în grădină. Omul a găsit, în pământ, peste 1.000 de cartuşe din Al Doilea Război Mondial.
O echipă pirotehnică a Instectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a fost solicitată, sâmbătă, de către un bărbat care a descoperit în curtea lui mai multe cartuşe neexplodate.
"Pirotehnistii ajunşi la faţa locului au identificat muniţiile ca fiind cartuşe de infanterie de calibrul 7,92 mm rămase neexplodate din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, acestea fiind descoperite de către proprietarul unei gospodării în timp ce executa o serie de lucrări agricole în grădină", se arată pe pagina de Facebook a Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Salaj.
Pentru a se asigura că în pământ nu se mai află şi alte cartuşe, pirotehniştii au continuat să caute în grădina omului şi duminică. În total, au fost ridicate peste 1.000 de cartuşe.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” Sălaj recomandă pe această cale cetăţenilor ca, la găsirea unor elemente de muniţie neexplodată, să anunţe cel mai apropiat post de poliţie sau pompierii la numărul unic de urgenţă 112, fără a le atinge, a le mişca sau a schimba poziţia acestora.