Cel puțin 260 de soldați de la Batalionul de Intervenții de Urgență au fost mobilizați pentru intervențiile din orașele Jubrique, Farajan, Genalguacil și Pujerra din provincia Malaga, din sud-estul Spaniei.

Flăcările, care se manifestă deja de cinci zile, au distrus circa 7.000 de hectare de pădure. Aproape 2.500 de persoane au fost evacuate din calea incendiului.

În cursul zilei de duminică, aproximativ 1.500 de oameni din șase localități au fost forțați să-și părăsească locuințele. Alți 1.000 au fost deja evacuați preventiv din jurul stațiuniunii Estepona, populară printre turiști.

„Vorbim despre un incendiu de o putere neobișnuită comparativ cu cele pe care le vedeam”, a declarat Alejandro Garcia, oficial al serviciului de pompieri, referindu-se la decizia de a detașa soldați în zonele afectate.

„Am vorbit mult despre consecințele abandonării mediului sau a schimbărilor climatice. Astăzi le trăim”, a adăugat Garcia.

Un pompier în vârstă de 44 de ani a murit joi, în timp ce se lupta cu flăcările.

Potrivit guvernului regional din Andaluzia, peste 600 de persoane sunt implicate în operațiunile de stingere a incendiilor și de ajutorare a localnicilor. La intervenții participă și avioane, și elicoptere.

Forest fire in Sierra Bermeja burns 4,000 hectaresIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Oficialii locali precizează că lupta cu flăcările este îngreunată și de terenul accidentat, și de „condițiile meteo nefavorabile”.

În vara acestui an mai multe state din sudul Europei s-au confruntat cu incendii devastatoare de vegetație, alimentate și de temperaturile extrem de ridicate.

Fotografii: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.