Sute de elevi, profesori și angajaţi de la o şcoală din Mizil au fost evacuaţi, vineri, după ce într-o anexă a unității de învățământ s-a descoperit un proiectil din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează News.ro.
La fața locului au intervenit și pompierii, iar până să ajungă o echipă pirotehnică, elevii au fost evacuați din clădire și zona a fost balizată.
Potrivit ISU Prahova, proiectilul a fost găsit în timpul unor lucrări de reparații.
„481 de preşcolari şi şcolari, cadre didactice și personal auxiliar din cadrul Şcolii nr. 1 din Mizil au fost evacuaţi preventiv după un anunț referitor la prezenţa unui element de muniţie din cel de-al Doilea Război Mondial. Acesta a fost găsit într-o anexă a şcolii, în timp ce se executau lucrări de reparaţii”, a transmis, vineri, ISU Prahova.
Foto: Observatorulph.ro