De Ciprian Iana,

Asta după ce actualul ministru al Agriculturii, Adfrian Oros, a declarat, duminică, într-o conferință de presă: ”La minister, am găsit şi coafeze şi tot felul de ”specialişti” angajaţi şi mulţi miliţieni, transferaţi de la firme private, cazuri de meserii mai puţin obişnuite pentru activitatea în AFIR. Toate aceste detaşări au încetat de la 1 ianuarie 2020”.

„Am un respect tare mult pentru români. Românii, pentru mine sunt toţi laolaltă. Nu vreau să fac aprecieri privind angajarea în minister, ea s-a făcut în baza legii”, a declarat Petre Daea la Digi 24.

Acesta a adăugat: ”Un ministru nu-şi poate permite să încalce legea, ci să angajeze ce trebuie, cum trebuie, funcție de fișa postului și de calitatea oamenilor respectivi. Omul potrivit pentru funcțiile respective”.

Despre declarațiile lui Adrian Oros, conform cărora ar fi primit spre plată documente de despăbubiri pentru pagube produse de cormorani în lanurile de rapiță sau pe culturile de orez, Petre Daea s-a apărat.

”Nu e prima dată când facem afirmaţii şi apoi ne acoperim de scuze în poziţia în care am făcut rău ţării. Când faci o asemenea afirmaţie trebuie să vii punctual. Până la verificare, e această suspiciune, că în România nu s-a respectat directiva 57. Cine face asemenea afirmaţii îl trimit acum la directiva 57 privind Natura 2000 care pune în pagina juridică proceduri şi conduita pe care să o realizeze fiecare din cei care acced la aceste sume. E exclus să se fi întâmplat asta, dacă e aşa ceva, e obligat (n.r. – ministrul Agriculturii ) să ia măsuri cuvenite”, a declarat Petre Daea.

Citeşte şi:

Aproape 1.000 de monede spaniole, poloneze, turcești și românești, descoperite în Dâmbovița. Din ce perioada este comoara

Doi octogenari au provocat un accident, în Botoșani. Victima a traversat printr-un loc nepermis, fără să se asigure

Tragedie în Brașov: doi băieți plecați la joacă, duminică, au fost găsiți înecați în râul Olt

Reacția unei tenismene după ce după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
GSP.RO
Reacția unei tenismene după ce după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
Horoscop 30 mai 2020. Fecioarele au posibile divergențe în cuplu, Racii sunt dornici să își linistească gândurile
HOROSCOP
Horoscop 30 mai 2020. Fecioarele au posibile divergențe în cuplu, Racii sunt dornici să își linistească gândurile