Poliţiştii secţiei 6 din Bucureşti au oprit o petrecere cu aproximativ 170 de participanţi, după ce au fost sesizaţi la 112 că este tulburată liniştea publică prin muzică şi gălăgie. Atât organizatorul evenimentului, cât şi participanţii la petrecere au fost sancţionaţi, informează Agerpres.
În cursul nopţii de joi spre vineri, în jurul orei 01:00, Secţia 6 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, că se tulbură liniştea publică prin muzică şi gălăgie. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul secţiei, care au identificat un salon de evenimente unde avea loc o petrecere. Au fost identificate şi legitimate aproximativ 170 de persoane, transmite Poliţia Capitalei.
Numărul de persoane admis în contextul pandemiei cu noul coronavirus la evenimente private a fost depăşit de peste trei ori. De altfel, Capitala înregistrează cele mai multe cazuri de COVID-19.
Organizatorul evenimentului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Petrecerea a fost oprită, toate persoanele identificate fiind sancţionate contravenţional, au mai transmis reprezentanţii Poliţiei Capitalei.