Piedone, trimis în judecată pentru abuz în serviciu în legătură cu modul în care clubul Colectiv a obținut autorizație

Comentează

Procurorii anticorupție susțin că fostul primar al Sectorului 4 a autorizat ilegal Clubul Colectiv. Piedone a fost trimis în judecată alături de alți funcționari din cadrul primăriei. 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a inculpațilorPOPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE, primarul Sectorului 4 București la data faptelor, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale sectorului 4 al municipiului București,IOFCIU AURELIA, șef al Serviciului autorizări comerciale din Sectorul 4 București la data faptelor, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale sectorului 4 al municipiului București,GANEA LUMINIȚA LARISA, consilier superior în cadrul Serviciului autorizări comerciale din Sectorul 4 București la data faptelor,MOȚOC SANDRA RAMONA, referent superior în cadrul Serviciului autorizări comerciale din Sectorul 4 București la data faptelor,ambele pentru săvârșirea unei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale sectorului 4 al municipiului BucureștiÎn rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:Infracțiunea de abuz în serviciu (sub forma autoratului, respectiv a complicității) reținută în sarcina inculpaților constă în eliberarea acordurilor și autorizațiilor de funcționare pentru două societăți comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispozițiile privind controlul după emiterea autorizațiilor.Aceasta, în condițiile în care, la Sectorul 4 al municipiului București, primarul și funcționarii serviciului de autorizări comerciale aveau exclusiv competența de a emite acorduri și autorizații de funcționare pentru societățile comerciale cu obiect de activitate baruri, cluburi, restaurante.Concret,1. În calitate de funcționar public - primar al sectorului 4 București, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, a încălcat Hotărârea Guvernului României nr. 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g și dispozițiile din Legea nr. 307/12.07.2006 privind apărarea împotriva incendiilor, respectiv art. 14 lit. f și la data de 14.01.2015 a eliberat acordul de funcționare și autorizația de funcționare pentru SC Colectiv Club SRL, deși clubul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu.Inculpatele Iofciu Aurelia, în calitate de șefă Serviciului autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4 și Ganea Luminița Larisa, angajată a aceluiași serviciu, l-au sprijinit pe primarul sectorului 4 în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispozițiilor legale, în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima menționată le-a avizat.Autorizarea funcționării clubului SC Colectiv Club SRL, ca unitate de alimentație publică fără autorizarea de securitate la incendiu, de către Popescu Cristian Victor Piedone, cu sprijinul lui Iofciu Aurelia și Ganea Luminița Larisa, a determinat:- un folos necuvenit pentru S.C. COLECTIV CLUB S.R.L. în cuantum de 62.298 lei.- punerea permanent în pericol a vieții, sănătății, integrității corporale a persoanelor, angajaților care s-au aflat în incinta SC Colectiv Club SRL în perioada ianuarie – 30 octombrie 2015 prin acceptarea funcționării acestui club în lipsa măsurilor tehnice de prevenire sau reducere a urmărilor în caz de incendiu, generatoare de risc pentru clienți și angajați.Omisiunea verificării, de către inculpați a îndeplinirii cerințelor de securitate la incendiu, prealabil autorizării SC Colectiv Club SRL, a făcut inapte măsurile tehnice, operative care ar fi putut să prevină sau să reducă urmările din data de 30.10. 2015, în condițiile izbucnirii incendiului în club.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
17 sept.
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Un nou exercițiu de mobilizare MOBEX 2026 a avut loc în Suceava, Botoșani și Neamț. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
17 sept.
Exercițiu masiv de mobilizare în Suceava, Neamț și Botoșani: sute de rezerviști au fost chemați în poligon pentru trageri și instrucție. Urmează București și Ilfov
MONDEN
Ana Maria Mocanu
17 sept.
Ce proceduri estetice și-a făcut Ana Maria Mocanu după „Asia Express”: „Foarte mulți oameni m-au criticat”
Irinel Columbeanu
17 sept.
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro la azil! Cine i-a plătit toate restanțele
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17 sept.
Dominic Fritz, mesaj după nominalizarea lui Siegfried Mureșan: „Suntem pregătiți să găsim puncte de compromis chiar și cu PSD”
Siegfried Mureșan și Ilie Bolojan. Foto: Hepta
17 sept.
Prima reacție a lui Ilie Bolojan după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier: „Misiunea nu este una ușoară”
Ultimele știri
17 sept.
Români prinși la furat de biciclete în Austria: dispozitivele care i-au dat de gol
17 sept.
5 știri - Filme și seriale: Lioness revine, Netflix prezintă cazul Lizzie Borden, iar Adela Popescu joacă în două premiere
17 sept.
Un bărbat a murit în București după ce a intrat cu motocicleta pe care o conducea fără permis într-un gard
17 sept.
Misteriosul câștigător la loterie este căutat de toată lumea. Mai are doar o zi la dispoziție pentru a revendica 1.000.000 de lire sterline
TRENDING
17 sept.
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
17 sept.
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
17 sept.
Horoscop 18 septembrie 2026. Balanțele este bine să separe mesajul de felul în care le este transmis, chiar dacă nu le convine
Mc Donalds Drive-thru
17 sept.
În 1985, în Europa apărea una dintre cele mai cunoscute invenții ale americanilor, care se găsește acum în fiecare oraș mare
Leopardus tilcayo trăind în captivitate la refugiul de animale La Senda Verde din Nor Yungas, Bolivia „Tigrino” a dus la descoperirea noii specii de feline. Sursă foto: Paola Nogales-Ascarrunz.
17 sept.
Cercetătorii au identificat o nouă specie de pisică pentru prima oară în 100 de ani: „E mai mică decât cea de casă”
O familie din Serbia a investit 300000 de euro într-o plantație de nuci
17 sept.
Afacerea cu un singur soi de fructe cu care o familie vrea să dea lovitura: a investit 300.000 de euro în 5 hectare
Pictura lui Monet, scoasă la licitație la Paris
17 sept.
Pictura uriașă pe care Monet a ținut-o ascunsă, scoasă la licitație pentru o sumă-record la Paris
Cu o coajă ce amintește de pielea solzoasă a unui șarpe, salak, cunoscut și ca „fructul șarpelui”, este un fruct tropical originar din Indonezia și Malaezia. Sursă foto Shutterstock
17 sept.
Salak, fructul cu coajă ca de șarpe și pulpă crocantă. Unde crește și cum se consumă
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
17 sept.
O româncă a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Mobilizare de forțe pentru găsirea Silviei Lungu, unde a fost văzută ultima dată
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
17 sept.
Jandarmeria a reținut alte cinci persoane după violențele de la protestul oierilor din Piața Victoriei, iar amenzile au depășit 66.000 de lei
Judecătoarea Ionela Tudor, cunoscută pentru cuvintele „m-a sunat Lia”, a făcut cerere de ieșire la pensie la începutul anului 2026
17 sept.
Ionela Tudor revine în magistratură: fosta șefă CAB, cunoscută după episodul „m-a sunat Lia”, va câștiga mai puțin decât pensia de 30.000 de lei
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
17 sept.
Un român de 45 de ani a fost găsit mort pe o plajă din Poros, după ce dispăruse în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor