Pilotul care a supraviețuit accidentului aviatic de la Frătăuți, Suceava, Sorin Bochiș, se simte mai bine în aer decât pe pământ. El a zburat încă din primii ani de viață, chiar dinainte de a merge în picioare. Tatăl lui, aviator de meserie, i-a insuflat această pasiune. “Totul s-a transmis sanguin, ca să spun așa. Tata mă lua la zbor pe aerodroame, acolo am văzut ce face el și mi-am dorit și eu să fac atunci când o să fiu mare. Totuși, nu de fiecare dată tata mă lua la plimbare, dar cum eram mic, aveam vreo trei, patru ani, mă ascundeam în cabină și se trezea cu mine când era deja în aer”, își amintea amuzat pilotul, într-un interviu pentru pressalert.ro.

În 1981, la 14 ani, a luat primele lecții de zbor, apoi a absolvit Institutului de Aviație “Aurel Vlaicu” de la Boboca ajungând la Regimentul 93 aviație de vânătoare din Timișoara. Acolo a învățat să facă acrobații pe MIG-uri, iar în 1997 a părăsit Armata.

bochis 11Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Cum au făcut praf Constituția niște judecători CCR? Cazul Șoșoacă nu e despre Șoșoacă
Recomandări
Cum au făcut praf Constituția niște judecători CCR? Cazul Șoșoacă nu e despre Șoșoacă

A fost spionul de la orizont

După acel moment a luat decizia să emigreze în America, iar acolo și-a luat licența de pilot pe avioane civile, în Florida.

Timișoreanul povestea că în SUA, cel mai palpitant era atunci când îi spiona din aer pe cei care plantau marijuana. Doar așa cultivatorii puteau fi prinși. “Spionam grădinile oamenilor care încercau să cultive marijuana. Printr-un program guvernamental, era plătit un avion cu doi operatori ce aveau o cameră de fotografiat cu infraroșu. Marijuana are o amprentă termică unică și într-un spectru infraroșu, apare cu o altă nuanță la developare și așa erau prinși cei care o cultivau. În America, proprietatea e sfântă, polițiștii nu aveau voie să vină la cineva acasă și să spună că îl bănuiesc că plantează marijuana, dacă nu aveau dovezi. Astfel, singura modalitate ca să poți intra în casă peste om era să vii cu dovada clară”, spunea mândru Sorin Bochiș.

S-a întors din America “de fraier”, dar nu a avut de ales, pentru că după atentatele de la World Trade Center din 2001, piloții străini au primit interdicție de zbor în SUA. Sorin a revenit în România, deschizându-și o școală de zbor la Timișoara, Clubul ASALT – Asociația Sportivă de Aeronautică Liberă Timișoara.

O mașină s-a răsturnat la intrarea în Pasajul Lujerului, din București, pe linia de tramvai 41 | VIDEO
Recomandări
O mașină s-a răsturnat la intrarea în Pasajul Lujerului, din București, pe linia de tramvai 41 | VIDEO

Este unul dintre piloții români de girocopter

În 2016, Sorin Bochiș a uimit pe toată lumea atunci când a devenit pilotul unui girocopter. La acea vreme, în România mai erau numai trei astfel de aparate. Este un hibrid între avion și elicopter.

„Girocopterul este ceva nou şi cucereşte din ce în ce mai multă lume. Elicea acestuia este diferită de rotorul unui elicopter. Nu se mişcă doar palele, ci tot discul. În loc să aibă două aripi, ca un avion, are această elice rotativă. El trebuie să decoleze ca un avion, dar poate ateriza ca un elicopter”, spunea aviatorul Sorin Bochiş, pentru adevarul.ro.

Pilotul care a supraviețuit accidentului aviatic de la Frătăuți a făcut carieră în America. Sorin Bochiș prindea traficanții de marijuana din aer

Girocopterul este un aparat de concepţie americană, însă a fost fabricat în Polonia. Aparatul condus de Bochiș aparţinea unui om de afaceri din Timişoara şi a fost cumpărat cu suma de 100.000 de euro.

Inedit este că poţi să aterizezi şi cu viteză zero. Asta înseamnă că după ce pune roţile joş, mai merge încă un metru sau doi, depinde de îndemânarea pilotului. Decolează mai scurt decât un avion. Cam după 60 de metri e deja în aer. În situaţie de urgenţă poţi să cobori oriunde. La avion ai nevoie de o pistă. Pe asta poţi să o pui într-o curte, într-o parcare. Avantajul e că nu are nevoie de spaţiu de parcare. Se poate ţine într-un garaj”, explica pilotul.

Ce sunt învățați liberalii să spună despre „criza” din coaliție, Șoșoacă și Lasconi
Recomandări
Ce sunt învățați liberalii să spună despre „criza” din coaliție, Șoșoacă și Lasconi

Sursa foto: adevarul.ro


VIDEO/ Ce acrobații făceau Cornel Marinescu și Sorin Bochiș, piloții implicați în accidentul aviatic din Suceava


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Mureș a fost decapitată de un camion în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni
Știrileprotv.ro
O femeie din Mureș a fost decapitată de un camion în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni
Mario Fresh RUPE TĂCEREA după despărțirea de Alexia Eram: „Nu există resentimente. Am realizat că...”. Adevăratul motiv al despărțirii
Viva.ro
Mario Fresh RUPE TĂCEREA după despărțirea de Alexia Eram: „Nu există resentimente. Am realizat că...”. Adevăratul motiv al despărțirii
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Libertateapentrufemei.ro
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Ora cea mai bună la care poți să cumperi bilete de avion ieftine. Atunci prețurile sunt chiar și cu 50% mai mici
FANATIK.RO
Ora cea mai bună la care poți să cumperi bilete de avion ieftine. Atunci prețurile sunt chiar și cu 50% mai mici
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
GSP.RO
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
Cea mai simplă metodă prin care scapi de părul de animale de pe haine și din casă. Te costă doar 5 lei să rezolvi această problemă
FANATIK.RO
Cea mai simplă metodă prin care scapi de părul de animale de pe haine și din casă. Te costă doar 5 lei să rezolvi această problemă
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
Unica.ro
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
VÂRSTA DE PENSIONARE CREȘTE. Când se modifică legea
Financiarul.ro
VÂRSTA DE PENSIONARE CREȘTE. Când se modifică legea
PNL acuză PSD că i-a copiat proiectul de lege privind avansul pentru imobiliare. Schema de tip piramidal de la Nordis i-a înviorat pe politicieni
Observatornews.ro
PNL acuză PSD că i-a copiat proiectul de lege privind avansul pentru imobiliare. Schema de tip piramidal de la Nordis i-a înviorat pe politicieni
Horoscop 10 octombrie 2024. Vărsătorii s-ar putea să se simtă destul de ciudat astăzi, cu atâția oameni în jur pe care nu-i mai înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 10 octombrie 2024. Vărsătorii s-ar putea să se simtă destul de ciudat astăzi, cu atâția oameni în jur pe care nu-i mai înțeleg

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI