„Această evoluţie nu are niciun impact imediat asupra operaţiunilor noastre. Activitatea continuă în condiţii normale”, a transmis producătorul ceh.
Reorganizarea Volkswagen ar putea afecta 100.000 de angajați
Volkswagen a dezvăluit recent o strategie de reorganizare amplă, care include reducerea gamei de modele și a capacității de producție. Potrivit surselor, aceste măsuri ar putea duce la eliminarea a aproximativ 100.000 de locuri de muncă, un plan contestat de sindicate ce încearcă să blocheze implementarea acestuia.
În pofida acestor schimbări la nivelul grupului german, Skoda Auto a declarat că uzinele sale funcționează la capacitate maximă, iar marca rămâne a doua cea mai bine vândută din Europa. Compania, care are peste 34.000 de angajați, este un pilon esențial al industriei auto din Cehia, o economie orientată puternic către exporturile spre piețele vest-europene.
Totodată, analiștii avertizează că, deși Skoda nu este afectată în prezent de restructurarea Volkswagen, orice schimbare majoră în cadrul grupului ar putea avea repercusiuni indirecte asupra industriei auto cehe, având în vedere interdependența dintre producătorii și furnizorii din cadrul conglomeratului german.
Până la 120.000 de locuri de muncă ar putea fi eliminate
Volkswagen pregătește o restructurare de amploare care ar putea duce la eliminarea a până la 120.000 de locuri de muncă, potrivit unor documente interne privind strategia „Ținta 2030”.
Documentele arată că, pe lângă cele aproximativ 50.000 de posturi a căror eliminare fusese deja convenită cu reprezentanții angajaților, compania analizează o nouă reducere de personal de încă 55.000-70.000 de angajați.
Conducerea Volkswagen intenționează să utilizeze în primul rând măsuri voluntare pentru reducerea personalului. Printre acestea se numără pensionările anticipate, programele de plecări voluntare, externalizarea unor activități și transferul angajaților către alte companii.
Totuși, documentele interne prevăd și revizuirea acordurilor existente privind garanțiile locurilor de muncă, precum și deschiderea unor negocieri cu reprezentanții salariaților.
Volkswagen vrea să reducă și gama de modele
Planul de reorganizare prevede și simplificarea portofoliului de produse. Până în 2035, grupul intenționează să reducă cu aproximativ 50% numărul modelelor comercializate la nivel mondial, cu excepția pieței chineze. De asemenea, numărul variantelor de motorizare, echipare și configurație tehnică ar urma să fie redus cu până la 75%. Obiectivul financiar al grupului pentru 2030 este atingerea unei marje operaționale de 9%, a unui profit operațional de 30,6 miliarde de euro și reducerea costurilor de dezvoltare cu aproximativ 50 de miliarde de euro.
În luna februarie, grupul german a anunțat intenționează să își reducă costurile cu 20% pentru toate mărcile până la sfârșitul anului 2028.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c5a5b07777070a6c934b14f9531dbe64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a1eda9fea34295421687e3ecfbd6892e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9e1af2bbd2cecb2f47aef2017806895.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_eddefd9a12adbdb7760317ae4875f127.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e181f003b879b5c0f622b0eff71cb956.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f00d4b7a7610413491ee53eb75d92e3d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3faf578da67ac7da5fc4b101b48b140a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0807aad84963e12c1ffbe5b5cbe2896a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_aa4291b2d21663f97fd1258d96681c54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6f37ddb7a1b3ee53fb44eb58998532b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_48eabc3f5fc9b29139a8290cb067dcb3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_88cddbd6573dc13a0e32132b7b5eea43.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f45db372ffa23b904520ebdeb8b47dac.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2f50f2f98e3fe05cc67e7e779e36de93.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_257643dea611b25737ecd49a442101ce.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_098f53e6763d6a19c17a6147d9eb1970.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_5788c3ca00d2d6384a86ac469067ac13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_156db290d6569739cbd9aad3432edd18.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_143a7339b4b563b514400be790f5e730.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9e4e1854aaf61fabca5ba97e1c126804.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_8192eaddf03493c7a297fc9ebce84004.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/alexandru-muraru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/oana-gheorghiu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vedete-in-costum-de-baie-la-40-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/mihai-bendeac-despre-dan-negru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ae900123ce25896590d62b530a5b8997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8cb02c182583cf38da3729242cd3b2d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/transplant-inima-iasi-e1783800924960.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-12-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/turcia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/plaja-balos-creta-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nava-romaneasca-emerald-lumi-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/otet-de-orez.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-rucsac-asteapta-bagaj-cala-banda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lista-bagaj-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/elicopter-smurd-munte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/adictii-dependenta-shutterstock1238169970-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/tren-cfr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vinete-in-piata-obor-din-bucuresti-12-scaled.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pink-floyd-the-wall-profimedia-0560345991-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/receptie-summit-nato-2026-profimedia-1115102646.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pensionari-casa-de-pensii-id248657-inquam-photos-pana-tudor-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viorel-pasca--foto-id285056-inquam-photos-george-calin-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.