Oamenii de știință au înregistrat o premieră cosmică uluitoare: au detectat primele dovezi ale unei planete care s-ar fi putut forma direct din rămășițele arse ale stelei sale gazdă. Lumea îndepărtată, probabil o gigantă gazoasă, orbitează o pitică albă denumită HS 0209+0832, aflată la aproximativ 270 de ani-lumină de Pământ, relatează CNN.
Cuprins:
Descoperirea, detaliată într-un studiu publicat în revista Nature Astronomy, deschide un capitol complet nou în înțelegerea modului în care sistemele planetare evoluează și renaasc după moartea stelei lor centrale.
În mod obișnuit, când o stea similară Soarelui își epuizează combustibilul nuclear, trece printr-o agonie cosmică violentă: se umflă rapid devenind o gigantă roșie, apoi își leapădă straturile exterioare în spațiu.
În urmă rămâne doar un miez extrem de dens și fierbinte, cunoscut sub numele de pitică albă.
Deși unele planete formate inițial pot supraviețui dacă se află la o distanță suficient de mare, astronomii nu au observat niciodată până acum o planetă de „a doua generație” — adică o lume nouă, creată din materia expulzată în timpul morții stelei.
Cheia acestei descoperiri a venit în urma analizării datelor transmise de Telescopul Spațial Hubble al NASA. Astronomii au identificat pe suprafața piticei albe HS 0209+0832 urme neobișnuite ale unui element greu numit niobiu.
În condiții normale, elementele grele se scufundă rapid în interiorul unei pitice albe, lăsând la suprafață doar hidrogen și heliu.
Prezența niobiului indică faptul că materialul planetar bogat în acest element plouă în mod continuu pe suprafața stelei moarte, fiind smuls din atmosfera unei planete din apropiere din cauza radiațiilor ultraviolete extreme.
Aprofundând cercetările cu ajutorul satelitului TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite) al NASA, echipa a detectat un semnal slab de luminozitate care se repetă la fiecare 4,4 zile. Această periodicitate indică prezența unei planete gigantice care orbitează foarte aproape de pitica albă.
Mecanismul prin care s-a putut forma o astfel de lume rămâne încă în curs de investigare, însă cercetătorii au o ipoteză solidă. Autorul principal al studiului, Jamie Williams, doctorand la Universitatea din Warwick, explică faptul că procesul ar fi putut fi declanșat de o coliziune între steaua pe moarte și un alt corp ceresc — cum ar fi o stea mai mică sau o pitică brună.
Un astfel de eveniment ar fi împiedicat împrăștierea gazului și a prafului în spațiu, captându-le într-un disc de rotație în jurul piticei albe, disc din care s-a condensat ulterior noua planetă.
Un aspect ieșit din comun îl reprezintă stabilitatea pe termen lung a acestor sisteme. Deoarece piticele albe se răcesc extrem de lent, zona lor locuibilă rămâne stabilă timp de zeci de miliarde de ani.
O planetă de a doua generație formată în această zonă ar avea la dispoziție un timp imens pentru a dezvolta condiții propice vieții.
Deși planeta rămâne deocamdată la stadiul de candidat și necesită verificări suplimentare pentru a fi confirmată oficial, comunitatea științifică internațională consideră datele extraordinar de promițătoare.
Descoperirea are implicații profunde inclusiv pentru propriul nostru Sistem Solar. Peste 95% dintre stelele din Univers vor deveni în cele din urmă pitice albe, o soartă pe care o va împărtăși și Soarele peste aproximativ 5 miliarde de ani.
Așa cum subliniază cercetătorul David J. Wilson de la Universitatea din Colorado, faza finală a Soarelui nostru nu va însemna neapărat un sfârșit definitiv pentru tot ce îl înconjoară.
În timp ce unele planete din prezent vor fi distruse de faza de gigantă roșie, materia aruncată în spațiu ar putea da naștere unor lumi complet noi.
Astfel, sistemele planetare dovedesc o capacitate uimitoare de regenerare, iar „viața de apoi” a stelelor ar putea fi mult mai bogată decât s-a crezut anterior.