„Ţinând cont de evoluţia ratei de infectare şi a probabilităţii ca aceasta să depăşească, în câteva zile, nivelul de 3/1.000 locuitori, la nivelul Ploieştiului, domnul prefect Cristian Ionescu le solicită Consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ din municipiu să se constituie în regim de urgenţă, să analizeze şi să identifice toate soluţiile în vederea aplicării Scenariului 3 (exclusiv online), imediat ce acest lucru se va impune. Totodată, soluţiile identificate să fie comunicate de îndată atât Inspectoratului Judeţean Şcolar Prahova, cât şi părinţilor” a transmis, marţi, Prefectura Prahova.

Solicitarea vine în contextul în care, conform datelor furnizate de Prefectură, la nivelul municipiului Ploieşti, rata de incidenţă cumulată a cazurilor de coronavirus, aferentă ultimelor 14 zile, a ajuns la 2,49/1000 de locuitori.

Prefectul de Prahova, Cristian Ionescu, le-a solicitat agenţilor economici publici sau privaţi să analizeze şi să recurgă, acolo unde există posibilitatea, la desfăşurarea activităţii în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde acest lucru nu este aplicabil, să reorganizeze/decaleze programul de lucru al personalului şi cere populaţiei să poarte masca de protecţie inclusiv în spaţiile publice deschise.

Rata de infectare la nivel judeţean, în Prahova, este de 1,79 la mia de locuitori. De la începutul pandemiei şi până în prezent, la nivelul judeţului Prahova 8112 persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2, dintre acestea 275 au murit.

Citeşte şi:

Metrorex anunță reguli noi pentru evitarea aglomerării stațiilor de metrou

Raport INSP: 29,6% din totalul deceselor COVID au fost înregistrate în Bucureşti și alte 4 județe

Clujul intră în scenariul roșu după ce rata de infectare a depășit 3 la mia de locuitori. Noile restricții anunțate de CJSU

Dan Puric: "Am vrut să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și l-am sunat. «Băi Gigi, te rog din suflet»” Reacția lui Becali
PARTENERI - GSP.RO
Dan Puric: "Am vrut să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și l-am sunat. «Băi Gigi, te rog din suflet»” Reacția lui Becali
CUTREMURĂTOR! I-a murit fiul. Actrița iubită de milioane de români trăiește o dramă de nedescris
PARTENERI - PLAYTECH
CUTREMURĂTOR! I-a murit fiul. Actrița iubită de milioane de români trăiește o dramă de nedescris
Horoscop 24 noiembrie 2020. Săgetătorii au încredere că vor reuși să construiască ceva frumos cu cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 24 noiembrie 2020. Săgetătorii au încredere că vor reuși să construiască ceva frumos cu cei dragi
Predicţiile lui Bill Gates: ce se va întâmpla după ce vom scăpa de Covid-19. Acum 5 ani a prezis pandemia
Știrileprotv.ro
Predicţiile lui Bill Gates: ce se va întâmpla după ce vom scăpa de Covid-19. Acum 5 ani a prezis pandemia
Vedeta apreciată în ţară, descoperită pe site-urile pentru adulţi! Şi-a pierdut locul de muncă deja şi nu va mai apărea la TV
Telekomsport
Vedeta apreciată în ţară, descoperită pe site-urile pentru adulţi! Şi-a pierdut locul de muncă deja şi nu va mai apărea la TV