Biroul Executiv al PNL a decis, luni, să îl suspende din toate funcţiile politice deţinute în partid de Vasile Iliuţă, preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, prinsd beat la volan, care ar fi fugit de un echipaj de poliţie săptămâna trecută.
Iliuță deținea funcția de vicepreşedinte la filiala PNL Călăraşi.
Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a fost oprit, săptămâna trecută, în trafic de agenți și, fără să se legimiteze, a plecat spre locuința sa, cu trei echipaje de Poliție pe urmele sale.
Președintele Consiliului Județean Călărași s-a ales cu dosar penal pentru că a refuzat să-i fie prelevate probe biologice, susțin surse din Poliție. Cazul este investigat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași. Potrivit anchetatorilor, Vasile Iliuță a consumat alcool într-un local și apoi s-a urcat la volan. Pentru fapta sa, politicianul riscă până la cinci ani de închisoare.
Inițial, PNL nu s-a dezis de președintele CJ Călărași, prins beat la volan. Președintele PNL Ludovic Orban a delcarat că dorește să aibă o discuţie și să se informeze complet, el menționând că abia apoi se va prezenta și o poziție oficială a conducerii partidului.