S-a izbit violent de un stâlp

Polițiștii rutieri din Ploiești au fost sesizați miercuri cu privire la faptul că, în zona de Vest a municipiului, un șofer s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice.

La scurt timp, echipajul a localizat autoturismul pe strada Sondelor, însă în momentul în care i s-a cerut să oprească motorul și să coboare din mașină, șoferul i-a ignorat pe agenți.

Deoarece acesta reprezenta un pericol pentru siguranța traficului, polițiștii au făcut uz de armă, executând trei focuri Nu au rezultat victime sau pagube materiale în urma folosirii armamentului din dotare, însă nici așa bărbatul nu s-a conformat.

El și-a continuat deplasarea pe strada Eroilor, iar la intersecția cu strada Căliman a pierdut controlul direcției de mers și s-a izbit violent de un stâlp al rețelei de iluminat public.

I s-a pierdut urma

Ulterior, bărbatul a abandonat autoturismul și a fugit într-o direcție necunoscută.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Ploiești. De asemenea, oamenii legii au constatat că autoturismul implicat în incident este înmatriculat, însă nu deține o poliță RCA valabilă.

În timpul urmăririi, autoturismul condus de bărbat ar fi acroșat un alt vehicul, pe strada Tribunei, fără a rezulta victime.

Liceul sătesc care „atacă” Bac-ul exclusiv cu „veterani”. Din toamnă, dispare și varianta seralului: „Rămânem doar cu profesionala”
Recomandări
Liceul sătesc care „atacă” Bac-ul exclusiv cu „veterani”. Din toamnă, dispare și varianta seralului: „Rămânem doar cu profesionala”

Polițiștii continuă cercetările pentru depistarea suspectului și luarea măsurilor legale în acest caz.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.