Poliția Locală dintr-un oraș din Botoșani a fost desființată, în urma unei decizii a Consiliului Local. Primarul susține că Poliția Locală „nu prea își avea rostul” iar după reorganizare angajații nu au fost dați afară și s-au făcut și economii la buget.
Primarul Liviu Hrimiuc a declarat că este vorba mai mult de o reorganizare, iar cei șase angajați ai Poliției Locale vor deveni agenți de pază. Grila de salarizare s-a redus însă, și de aici economiile la bugetul local, relatează Mediafax.
„E o reorganizare, nu își pierde nimeni locul de muncă, or să rămână agenți de pază. O să devină mai eficienți în situația în care vor deveni personal contractual. Poliția Locală nu prea își avea rostul în orașul nostru. Cei șase vor fi angajați ai Primăriei, doar că li se va schimba statutul”, a explicat Liviu Hrimiuc.
Primarul a explicat că rațiunea economică a primat în luarea acestei decizii, în condițiile în care foștii polițiști locali deveni paznici vor avea aceleași atribuții.
„Una e să fii polițist local și alta e să fii agent de pază. În primul rând facem ceva economii la bugetul local. Am făcut un calcul, dar nu am datele în față, nu pot să vă spun ce economii vom face".
Pentru a fi pusă în aplicare este necesară însă o aprobare de la Prefectura Botoșani.
Primarul Hrimiuc nu este însă la prima decizia controversată. Acum un an, el a blocat accesul din Primărie la rețelele de socializare pentru a eficientiza angajații.