Va fi extrădat Sorin Oprescu din Grecia? Răspunsul lui Radu Marinescu, ministrul Justiției

 3 comentarii
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat sâmbătă, 4 octombrie, pentru Libertatea, că are încredere că Sorin Oprescu va fi extrădat din Grecia
Exclusiv

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat sâmbătă, 4 octombrie, pentru Libertatea, că are încredere că Sorin Oprescu va fi extrădat din Grecia, deși acum trei ani fostul primar al Capitalei a mai fost reținut, tot acolo, dar instanțele de judecată au refuzat predarea în România.

Sorin Oprescu, reținut în Grecia. Ce spune ministrul Justiției despre extrădare

Sorin Oprescu, fost primar general al Capitalei, fugit din țară acum trei ani și condamnat pentru corupție, în lipsă, la 10 ani și 8 luni de închisoare, a fost reținut sâmbătă, 4 octombrie, lângă aeroportul din Salonic.

„A fost reținut în baza mandatului european de arestare. Autoritățile române continuă demersurile pentru a aduce în țară fugarii, iar Ministerul Justiției va acționa hotărât pentru aplicarea legii. România se bazează pe cooperarea juridică europeană eficientă, pe deciziile CJUE și pe deplina îmbunătățire a condițiilor de detenție și speră într-o soluționare favorabilă a cererii de predare a condamnatului”, a afirmat ministrul Radu Marinescu pentru Libertatea, într-o primă reacție pe acest subiect, întrebat dacă crede în extrădarea lui Oprescu.

Pe 4 septembrie, Curtea de Justiție a UE a decis că instanțele UE nu pot refuza executarea unui mandat european de arestare și nici nu pot prelua executarea pedepsei fără acordul statului care a emis mandatul, în cazul de față România. Totuși, rămâne de văzut dacă se va respecta acest lucru și în cât timp. Mai exact, fiecare caz este analizat individual de instanțele din statul în care se află fugarul. Decizia CJUE nu elimină complet posibilitatea ca unii fugari să scape, mai ales în cazurile în care se invocă argumente legate de drepturile fundamentale.

Foarte important, România trebuie să comunice autorităților din țările unde se află fugarii că nu acceptă ca aceștia să execute pedepsele acolo și că solicită predarea, altfel există riscul ca persoanele condamnate să rămână în străinătate.

Sorin Oprescu a fost condamnat în 2022 la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită

Amintim că fostul edil al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost prins în flagrant și arestat în noaptea de 6 septembrie 2015, pe când se afla la al doilea mandat de primar general. DNA l-a acuzat de luare de mită, de spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracțional organizat.

După 6 ani și jumătate de procese, Sorin Oprescu a fost condamnat pe 13 mai 2022, definitiv, la 10 ani și 8 luni de închisoare cu executare, dublu față de pedeapsa primită în primă instanță, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 25.000 de euro de la subalternul său, Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.

Grecia a mai refuzat extrădarea lui Sorin Oprescu

Pentru că nu a fost găsit acasă ca să fie încarcerat, a fost dat în urmărire de Poliție. Patru zile mai târziu, pe 17 mai 2022, Sorin Oprescu a fost prins și arestat în Grecia.

Însă, pe 21 iulie 2022, instanțele din Grecia au respins extrădarea lui Oprescu în România, motivând condiţiile de detenţie precare din țara noastră.

Sorin Oprescu a condus Primăria Generală a Capitalei din 2008 până în 2015, când a fost arestat preventiv.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    misu50 05.10.2025, 10:01

    Daca va fi un nou caz "Bica" degeaba l-au arestat!

  • Avatar comentarii

    Mihai111 05.10.2025, 12:23

    Sorin Oprescu nu va fi extradat deoarece chiar autoritatile romane nu doresc extradarea. Este de-al lor, au furat impreuna umar la umar, ei, cei din PSD. Se apara intre ei, fac orice sa nu plateasca pentru jaful din ultimii 35 de ani. Lui Vanghelie i s-a oferit prescrierea cazului, lui Oprescu i se permite incalcarea completa a sentintei definitive, etc etc. Justitia la noi, cand vine vorba de PSDNL este o gluma. Moldovenii l-au saltat pe Plahotniuc in 24 de ore din Grecia, cu catuse la maini... Noi nu putem sa-i repatriem pe Oprescu, pe Sebastian Ghita si multi altii... Atat se poate la "Romanica"... mai mult nu avem... Doar jaf si vorbe goale! Jalnic... Dealtfel, ne dam drept "europeni"...

  • Avatar comentarii

    dabaca2020 06.10.2025, 16:18

    Prin aducerea acestui individ in tara ,Justitia romana isi ,,va spala unele pacate ,, --Va fi un fel de examenal maturitatii justitieii !

ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Mirela Vaida si copiii ei
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
09:22
Ioana Năstase, replică pentru Brigitte Pastramă. Fosta soție a lui Ilie Năstase face noi dezvăluiri: „Nu știe nimeni mai bine decât mine ce s-a întâmplat”
09:09
Un șofer de TIR va plăti 1.350 de euro amendă pentru 53 de minute de condus în Olanda, timp în care a parcurs 63 de km
08:52
A înotat fără oprire din Grecia până în Italia și a parcurs 91,4 km în aproape 32 de ore: „Mama mea mă aștepta”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!