Tânărul de 24 de ani, din comuna Cămăraşu, judeţul Cluj, a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore după ce l-a lovit cu pumnul în faţă pe un agent de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida, pe 24 septembrie.
Incidentul a avut loc sâmbătă, 24 septembrie, când poliţiştii au fost chemaţi prin apel la 112 pentru a interveni la un eveniment în localitatea Sâmboleni, comuna Cămăraşu, unde era afectată ordinea şi liniştea publică.
La faţa locului, poliţiştii au găsit un bărbat, în vârstă de 31 de ani, care asculta muzică tare.
Potrivit IPJ Cluj, acesta a refuzat să se legitimeze şi a devenit agresiv verbal, iar poliţiştii l-au încătuşat, moment în care o altă persoană de sex bărbătesc s-a apropiat de agenţii de poliţie, lovindu-l cu pumnul în zona feţei pe unul dintre ei, ulterior fugind de la faţa locului.
Poliţiştii au fost nevoiţi să tragă focuri de avertisment cu armele din dotare, arată sursa citată.
„Întrucât în zonă s-au adunat mai multe persoane care se manifestau agresiv faţă de poliţişti, starea conflictuală degenerând, aceştia au fost nevoiţi să execute 3 focuri de avertisment cu arma din dotare, în plan vertical, pentru restabilirea ordinii publice”, precizează IPJ Cluj.
La faţa locului au ajuns de urgenţă poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, precum şi o grupă operativă de jandarmi, care a intervenit pentru restabilirea ordinii publice.
„Bărbatul care a agresat fizic poliţistul a fost identificat şi depistat, fiind vorba despre un tânăr de 24 de ani, din comuna Cămăraşu, pe numele căruia procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore. Cel în cauză este cercetat în continuare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj”, mai transmite IPJ Cluj.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro