Potrivit anchetatorilor, reţeaua colecta, transporta, depozita şi comercializa ţigările prin intermediari sau direct în scopul obţinerii de beneficii financiare.
În perioada martie 2021-februarie 2022, polițiștii au documentat activitatea infracțională a rețelei, care introducea ilegal țigări în România din Republica Moldova. Țigările erau aduse în România peste albia râului Prut, folosind mijloace improvizate sau ambarcaţiuni de mici dimensiuni.
„Din actele administrate au rezultat indicii privind existenţa şi funcţionarea unei reţele infracţionale care acţiona în Botoşani cu scopul introducerii ilegale de ţigarete în România, prin achiziţionarea de cantităţi de ţigarete, cu timbru de acciză Republica Moldova provenite din fapte de contrabandă”, transmite Poliția de Frontieră.
La percheziții au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, peste 23.600 de lei, aproximativ 9.000 de euro, 8 telefoane mobile și 12 cartele, o barcă pneumatică și diferite înscrisuri.
De asemenea, în baza unor mandate de aducere, persoanele implicate au fost conduse la audieri. La activități s-a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro