Traian Băsescu spune că PSD prin Coaliția de guvernare este o frână a reformelor

El spune că acest scenariu ar fi foarte posibil dacă guvernul Bolojan nu va lua rapid măsurile necesare pentru redresarea economiei și va sta mereu la mâna Coaliției de guvernare cu PSD și USR.

Mai mult, fostul președinte declară că această Coaliției nu este legală și ar trebui desființată deoarece interferează cu activitatea guvernului.

„Românii trebuie să știe că s-ar putea să fim nevoiți să vindem Porțile de Fier sau Portul Constanța pentru a plăti dobânzile și pentru a ne mai putea împrumuta pentru pensii și salarii”, a avertizat Băsescu.

Și fostul premier Florin Cîțu lansează un avertisment dur privind evoluțiile economice din România, într-o analiză critică la adresa politicilor actuale și a modului în care este prezentată situația fiscală, publicată pe Financial Intelligence.

Cîțu susține că România trece printr-un „regim de îngheț bugetar” început în 2025 și prelungit de facto pentru 2026, o măsură pe care o descrie ca fiind doar o pauză mascată, fără efecte structurale reale: „Este o pauză fiscală cosmetizată, nu o corecție structurală”.

Fostul ministru al finanțelor afirmă că efectele pozitive din prezent sunt doar statistice, alimentate de inflație și nu de măsuri economice solide. „Rămânem cu o imagine neschimbată: o economie suprataxată, suprarreglementată, fără creștere reală, și cu un deficit structural care nu se reduce în niciun fel”.

Potrivit lui Cîțu, adevăratul cost este suportat de populație, prin erodarea puterii de cumpărare, un fenomen care ar masca absența reformelor. „Această pierdere tăcută maschează pentru scurt timp lipsa reformelor. Statul câștigă spațiu fiscal fictiv, iar cetățenii plătesc nota. Este o înlocuire a reformei prin inflație – cea mai regresivă formă de ajustare”.

Măriri de taxe și impozite, dar reformele mari întârzie sau se negociază la sânge

Curtea Constituțională a respins miercuri sesizarea AUR privind al doilea pachet de măsuri fiscal-bugetare, care prevede majorări ale taxelor locale, în special a impozitelor pe locuințe, declarând legea constituțională.

Legea contestată include majorări ale impozitelor pe proprietate și autovehicule, creșterea taxei pe dividende și a tarifelor pentru coletele din afara UE.

Pachetul doi se referă, în principal, la:

  • reforma companiilor de stat: se reduc numărul de membri și indemnizațiile din consiliile de administrație
  • reforma fiscală
  • reforma administrației locale și centrale, inclusiv prin concedieri
  • reforma sistemului de sănătate
  • situația pensiilor speciale ale magistraților.

Măsurile luate de Guvernul Bolojan au ca scop reducerea cheltuielilor statului, după ce, anul trecut, România a avut cel mai mare deficit din Europa, de 9,3% din PIB.

Totuși, marile măsuri economice cum ar fi reforma administrației locale și centrale, pensiile private, reforma companiilor de stat sunt întârziate foarte mult prin opoziția PSD sau a lipsei de voință politică.

știrea se actualizează

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.