„Aveam lucruri care erau încă în cutii, aragazul, cuptorul, erau în casă. Focul îți ardea ce n-ai folosit încă, îți ardea toate speranțele.

Noi am visat doi ani să ne facem bucătăria și deodată ardea nu doar bucătăria, ci toată casa. Nu-mi venea să cred. Te trezești că ai rămas pe stradă, fără nimic.”

Povestea cutremurătoare a unei familii de la „Visuri la cheie”. Un incendiu puternic le-a distrus locuința. „Focul îți ardea ce n-ai folosit încă”

„Ne-a luat primăria și ne-a dus într-un centru de situații de urgență, încât să nu rămânem pe stradă”, va mai povesti tatăl. Însă nu au renunțat niciodată la visurile lor și s-au luptat să facă din căminul lor acasă.

Așa că s-au întors în locul mistuit de foc și s-au adăpostit în singura cameră în care flăcările nu au făcut prăpăd, chiar dacă au dormit sub un acoperiș șubred, prin care ploua.

Povestea cutremurătoare a unei familii de la „Visuri la cheie”. Un incendiu puternic le-a distrus locuința. „Focul îți ardea ce n-ai folosit încă”

Cu ajutorul unei fundații și cu implicarea oamenilor, au reușit să-și facă o cameră și o bucătărie, însă, pentru a trece peste iarnă, este nevoie de încălzire și o izolație bună. Dragoș, Cristina, Laura și Omid au fost impresionați de povestea lor și sunt hotărâți să le facă o renovare de vis.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.