„Am venit şi cu drag, nu din obligaţie, şi cu recunoştinţă pentru ajutorul extraordinar pe care l-am primit din partea liderilor dumneavoastră atunci când am creionat şi am definitivat acest plan de reformă. (…) Discuţiile s-au concretizat (…) cu anumite schimbări, cu anumite reglaje, de aşa natură încât niciun salariu să nu scadă, niciun salariu net, ba, mai mult, pe anumite zone veniturile să crească de la 1 ianuarie, altele începând cu 1 martie şi un lucru cert pentru toată lumea – pensiile să crească”, a spus Tudose, în fața sindicaliștilor.

Şeful Executivului a anunțat că dorește un acord între Guvern şi CNSRL Frăţia. „Am stabilit ca împreună, pe baza acordului dumneavoastră, să avem o modalitate de lucru în continuare, pe baza unui acord între Guvern şi confederaţia dumneavoastră, prin care să recunoaştem statutul de partener permanent şi să aibă acest acord nu numai un caracter de lucru făcut şi afişat undeva, ci şi un caracter lucrativ, să încercăm cu ajutorul dumneavoastră să nu derapăm de la ceea ce ne-am propus când am venit la guvernare – mai bine pentru oameni”, a afirmat Tudose.

Șeful Executivului a mai declarat că „În ultima săptămână, o mulţime de multinaţionale, de companii foarte mari, au anunţat deja public că nu vor micşora salariile nete”, a declarat Tudose, la plecarea de la Congresul Naţional CNSRL Frăţia.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Totodată, şeful Executivului a precizat că a dorit să vină la Congres pentru a da asigurări de toată deschiderea Guvernului față de de sindicate.

„Am venit azi împreună cu domnul viceprim-ministru Ciolacu la cea mai mare confederaţie sindicală, la CNSLR Frăţia, din două motive: unul – pentru a le mulţumi pentru ajutorul pe care ni l-au acordat în rezolvarea cât mai multor situaţii specifice din cadrul sindicatelor pe care le reprezintă şi doi – pentru a-i asigura în continuare de toată deschiderea noastră în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea României şi un trai mai bun pentru oameni. Mai mult, dacă domniile lor acceptă, le-am propus şi un acord între Guvern şi CNSLR Frăţia, prin care să instituţionalizăm acest schimb permanent de informaţii şi de lucru pentru oameni”, a spus Tudose.

Citește și: EXCLUSIV/ Inna poate rămâne oricând fără numele de scenă. Lucian Gitiță a pus monopol pe artistă

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI