În cadrul vizitei pe care a efectuat-o la Bucureşti, Gerhard Karner, membru al partidului conservator ÖVP, nu a dat speranţe României de a pune capăt prea curând blocării aderării la Schengen, notează APA.

„Nu mă lupt cu România sau cu ministrul român de interne, Lucian Bode, ci împreună luptăm pentru ca sistemul să funcţioneze”, a spus el, potrivit agenției de știri austriece. Împreună, spune Karner, vor să facă presiuni asupra Comisiei Europene pentru ca managementul frontierelor externe să fie mai puternic, dar nu a vrut să dea o dată pentru sfârşitul blocării extinderii Schengen.

În pofida lipsei unui angajament, ministrul român de interne s-a abţinut de la critici în faţa jurnaliştilor, precizează APA, care scrie, citându-l pe Bode, că vizita lui Karner în România a dezgheţat relaţiile bilaterale care se răciseră la sfârşitul anului trecut. Bode şi-a exprimat speranţa că, în cele din urmă, vizita lui Karner va contribui „la deblocarea procedurii de aderare la Schengen”.

Însă Karner nu a răspuns ce ar trebui să facă România concret pentru a realiza acest lucru. „Nu este sarcina mea să joc rolul unui profesor superior”, le-a spus oficialul austriac jurnaliştilor care au călătorit cu el, conform sursei citate.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Veto-ul lui Karner faţă de aderarea României la Schengen, în urmă cu patru luni, a adus supărare mare la Bucureşti, mai scrie agenția austriacă de știri. Prin urmare, presa română a fost foarte interesată de vizita lui Karner. Numeroase echipe de televiziune aşteptau în faţa Ministerului român de Interne cu câteva ore înainte. Un manifestant şi-a descărcat furia în legătură cu blocajul din fundal, strigând tot timpul „România Schengen!”, a mai punctat sursa citată.

Agenția APA a remarcat că, în România, aşteptările faţă de vizita lui Karner erau scăzute. În cel mai bun caz, vizita ar anunţa „un uşor dezgheţ” în ceea ce priveşte dorinţa ambelor părţi de a se angaja în dialog, a mai notat agenția de știri din Austria, citând ce a scris presa din România înaintea vizitei lui Karner folosind surse din cercurile guvernamentale.

Presa din Austria, după vizita lui Gerhard Karner în România: Nicio speranţă pentru Schengen
Lucian Bode și Gerhard Karner, la sediul MAI din București. Foto: Facebook Lucian Bode

Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, s-a aflat miercuri, 26 aprilie, în România, la patru luni după ce s-a opus intrării României în Schengen, atunci invocând problema migranților. La sosirea la sediul MAI, el și-a menținut aceeași poziție: spațiul Schengen este „nefuncțional” și nu a putut oferi o dată precisă pentru intrarea țării noastre în spațiul de liberă circulație.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

De altfel, surse politice au precizat pentru Libertatea, încă din ziua precedentă, că vizita lui Karner va reprezenta „un dezgheț în dialogul româno-austriac”, dar nu se va discuta o dată precisă de aderare a României la Schengen.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (5)

seaman651   •   27.04.2023, 13:16

Din Romania nu se vad eforturile austriacului, ba chiar dimpotriva, tinand cont ca au dat veto doar Romaniei, nu si Croatiei, care de fapt este una din tarile tranzitate de migrantii de care minte austriacul. Deci el vrea sa forteze sistemul sa faca ceva, de ce n-a facut-o si in cazul Croatiei? N-a spus ca nu e momentul, doar pentru Romania nu era momentul, tot asa cum Olanda s-a prefacut ca nu mai are probleme cu Romania, ci doar cu Bulgaria. Minciuni de dimineata pana seara, iar noi ne facem pres, in loc sa le facem zile fripte in legatura cu afacerile Austriei in Romania.

Mirciulica   •   27.04.2023, 11:24

Umiliti chiar la noi în tara. Vedeți cât tupeu are individul ? Și de ce ? Pentru ca are de-face cu niște ageamii în ale politicii. Oamenii noștri care se joaca de-a politicienii nu stiu si deci nu pot avea o poziție transanta, hotărâtă, în interesul exclusiv național. De aceea l-au si primit in conditiile in care stiau ca vine cu acelasi NU jignitor. Poate dacă Ungaria și Polonia ar fi fost în tandem cu noi pentru Schengen, ne-ar fi tras inainte , asa cum s-a întâmplat cu cerealele ucrainiene, scutite ilegal/imoral de taxe vamale cand sunt vândute la noi. Poate dacă doar tranzitat tara și erau vândute în Africa sau America de Sud, era firesc. Dar nu falimentand agricultura vecinilor. Deci și schengenul este aceeași mizerie în care impotenta bodist-iohanista ne-a făcut preșul austriecilor. Noi vom evolua, vom avansata doar după multe șuturi în fund de la ăștia și, neapărat, după formarea măcar a unui nucleu de politicieni adevărați, inteligenti di patrioti, nu marionetele actuale, care executa poruncile din exterior, care se supun unei ordini straine interesului tarii, care isi folosesc funcțiile pentru a-si scoate nevestele la lumina, pentru a le propulsa fortat în lumea bună. Suntem propriile noastre victime. Nu știm sa ne apărăm demnitatea, sa ieșim în strada, sa-i scoatem pe ei din cuibul cald și bănos, sa-i eliminam pe incompetenti din pozițiile de decizie.

CamelianPropinatiu   •   27.04.2023, 01:27

Trist. Probabil ne vor lua la mișto și state mai mici decât Austria. Ce vede lumea? Că România are presă, dar n-are clasă politică. Și nici mișcare civică. Nicio reacție!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI