Președintele a fost atins pe umăr de oul aruncat de individ, moment în care gărzile de corp au făcut scut în jurul lui Emmanuel Macron, după cum se poate vedea în imaginile care au fost publicate pe rețelele sociale.

„Dacă are ceva să-mi spună, lăsați-l să vină”, a spus liderul de la Paris despre bărbatul care aruncase oul.

Incidentul a avut loc în timp ce Emmanuel Macron participa la Salonul Internațional din industria de Catering, Hoteluri și Alimentație de la Lyon.

Nu este prima dată când președintele Franței este ținta unui astfel de atac.

În luna iunie, Macron a fost lovit peste față de un bărbat cu care a vrut să dea mâna, în timpul unei vizite în regiunea Drome. Atunci, liderul francez a fost condus către mașină, în timp ce agresorul a fost evacuat din mulțime și, ulterior, arestat împreună cu o altă persoană.

Emmanuel Macron a ieșit apoi din mașină și a continuat să salute mulțimea.

Foto: EPA

Citeşte şi:

Comisia Europeană a aprobat PNRR, planul prin care România primește 29,2 miliarde de euro

Personalul medical nevaccinat, obligat să se testeze pe cheltuiala proprie. Cei care refuză, suspendați pentru 30 de zile

Explicațiile autorităților privind explozia de cazuri COVID din București, la o zi de la Congresul PNL

Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
PARTENERI - GSP.RO
Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
BOMBĂ! Vicor Ponta, mesaj pentru români, din spital: 'Ar fi o lașitate din partea mea să tac'
Playtech.ro
BOMBĂ! Vicor Ponta, mesaj pentru români, din spital: 'Ar fi o lașitate din partea mea să tac'
"Nu a fost forțată. A cerut ea!". Părinții celor patru băieți acuzați de viol în Galați spun că fiii lor ar fi fost încurajați de copilă
Observatornews.ro
"Nu a fost forțată. A cerut ea!". Părinții celor patru băieți acuzați de viol în Galați spun că fiii lor ar fi fost încurajați de copilă
Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață
HOROSCOP
Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață
Cioloș, enervat de Șoșoacă în Parlament: 'Sper că aveți puțin pe conștiință minciunile'
Știrileprotv.ro
Cioloș, enervat de Șoșoacă în Parlament: 'Sper că aveți puțin pe conștiință minciunile'
15 ultraşi ai Stelei au făcut dezastru la un meci din Olanda. Cum s-au deghizat ca să scape de poliţie
Telekomsport
15 ultraşi ai Stelei au făcut dezastru la un meci din Olanda. Cum s-au deghizat ca să scape de poliţie
Cum cureți și cum dezinfectezi corect fiecare cameră din casă. Acum poți face asta rapid, simplu și fără clor
PUBLICITATE
Cum cureți și cum dezinfectezi corect fiecare cameră din casă. Acum poți face asta rapid, simplu și fără clor