DNA acuză că, în septembrie 2022, George Lazăr și-a folosit influența pe care o avea asupra directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva pentru a-l convinge să păstreze în funcția de director al Direcției Silvice Neamț o persoană numită temporar în funcție.

Concret, spun procurorii, șeful PNL Neamț i-a cerut directorului general al Romsilva să îl determine pe cel care trebuia să revină în funcția de director al Direcției Silvice Neamț să accepte delegarea pe alt post, pentru ca „protejatul său” să rămână șef.

„În condițiile în care titularul postului de director al Direcției Silvice Neamț era delegat pe funcția de șef de ocol la Ocolul Silvic Vaduri, postul său a fost ocupat de o altă persoană care ar fi beneficiat de susținerea inculpatului Lazăr George. În momentul în care titularul de drept al postului de director al Direcției Silvice Neamț a dorit să revină în funcție, inculpatul și-ar fi folosit influența pentru ca prin intermediul directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva să-l determine pe cel dintâi să renunțe la cererea formulată și să accepte delegarea sa pe o altă funcție astfel încât postul să fie ocupat în continuare, prin delegare, de protejatul său”, au susținut procurorii.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

George Lazăr este secretar de stat în Ministerul Energiei condus de Sebastian Burduja, dar și preşedinte al PNL Neamţ.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Bacău.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

HOPAHPO   •   31.07.2024, 14:40

Alta *** de PNL a abuzat de functie .Dar nu oricare ***,ci un secretar de stat care trebuie sa aiba grija ca cei de la energie sa nu fure prea mult si noi pacatosii sa platim facturi de mii de lei in plus . Dar el si a uitat menirea ajutandu si rudele cu functii care le au adus mari bénéficii. Si asta este doar o parte din jocul lui Lazar . Inaintea alegerilor el spunea :Am votat cu gândul la o schimbare în județul Neamț, cu gândul la viitor și la dezvoltare” Normal ca se gandea la viitor , stiind ca cei de la DNA erau pe urmele lui , dar si cum putea sa beneficieze de pe urmele afacerilor care se derulau de cativa ani.Ciuca si a implut paharul cu cei mai apropiati colaboratori . Este de neinteles cum reuseste sa ii tina langa el pe toti infractorii si sa ii ajute sa obtina posturi importante in Ministere. Acum facem apel la Burduja sa l trimita pe Lazar la sapat santuri pe autostrada lui Grindeanu,ca sa termine la timp lucrarile . O zi buna tuturor

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Mirciulica   •   30.07.2024, 08:52

Un guvern, de fapt o clasă așa-zis politica, plina de infractori. Se susțin unii pe alții, se promovează, se împing in sus unul pe altul pentru că așa se consolidează acest grup infracțional și, totodată, se pot ajuta când unul/unii dintre ei cad(e) .... "pe tehnica". Suntem la corupția din perioada interbelica, perioada cea mai..... fructuoasă .

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI