Litrul de benzină sau de motorină costă azi cu 50 de bani mai puțin față de ziua de ieri, după ce a intrat în vigoare, în noaptea de joi spre vineri, ordonanța privind compensarea prețurilor. Majoritatea benzinăriilor au aplicat reducerea, ceea ce a dus la un mesaj de mulțumire din partea ministrului Economiei.
Libertatea a făcut turul benzinăriilor din București, cu o zi înainte de compensare și azi-dimineață. La Petrom, un litru de benzină standard costă azi 8,12 lei, în timp ce cel de motorină este 8,68 de lei.
La Rompetrol, preţul pentru un litru de benzină standard este în această dimineaţă la 8,18 lei. Cel de motorină standard - 8,74.
Lukoil a redus la 8,12 lei preţul pentru un litru de benzină standard, iar la motorina standard preţul s-a compensat până la 8,68 lei.
De asemenea, Mol a compensat preţurile la pompă, iar un litru de benzină standard se vinde astăzi cu 8,18 lei, în timp de motorina standard costă 8,74 lei.
În această dimineață, Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a mulţumit companiilor care s-au conformat voluntar și au aplicat deja prevederile referitoare la reducerea cu 50 de bani/litru la carburanți.
„Carburanți mai ieftini! Vreau să le mulțumesc tuturor companiilor care s-au conformat voluntar și au aplicat deja prevederile Ordonanței de Urgență cu privire la reducerea cu 50 de bani/litru a prețului la carburanți. #DaSePoate", este mesajul transmis, vineri, de ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe pagina de Facebook.
User Șters 01.07.2022, 23:41
Dar de ce nu scrieți și de OMV, care nu a aplicat reducerea de preț?