Prețuri foarte mari la alimente, supraaglomerare acută. Oamenii refugiați la Rafah, în Gaza, povestesc că au ajuns să cerșească: „Copiii au cerut portocale". VIDEO

 13 comentarii

Palestinienii strămutați în interiorul Fâșiei Gaza au descris condițiile de trai, lipsite de spațiu, în care sunt nevoiți să locuiască, prețurile foarte mari la alimente, copiii care suferă de foame și condițiile sanitare precare, relatează sâmbătă, 30 decembrie, CNN.

Postul american de televiziune a discutat la telefon cu mai multe persoane care încearcă să supraviețuiască în orașul Rafah, situat în sudul enclavei palestiniene, acolo unde zeci de mii de oameni s-au refugiat, deși este deja cea mai dens populată parte a Fâșiei Gaza.

„Modul în care mă descurc este să cerșesc pe ici, pe colo și să primesc ajutor de la oricine", a spus Abu Misbah, un muncitor în construcții în vârstă de 51 de ani care încearcă să întrețină o familie de zece persoane.

Legumele și fructele sunt inaccesibile, a precizat el. „Copiii au cerut portocale", dar el nu a putut să le cumpere.

„Nu am mai trecut niciodată prin această situație; eram o familie din clasa de mijloc", a spus el. „Acum, de când a început războiul, cumpărăm curmale - pe care obișnuiam să le găsim peste tot, gratis. Vrem o soluție pentru suferința noastră mizerabilă", a adăugat Abu Misbah.

Umm Omar, în vârstă de 50 de ani, este, de asemenea, strămutată în Rafah și locuiește într-un cort. În timpul armistițiului, familia ei s-a întors pentru scurt timp acasă, doar pentru a găsi toate ferestrele și panourile solare sparte, iar bucătăria distrusă.

„Suntem nouă persoane într-un cort de doi metri pe un metru", a spus ea. „Am cumpărat noi înșine acest cort de camping; nimeni nu ne-a ajutat sau nu ni l-a pus la dispoziție", a precizat femeia.

Omar a spus că grupul se descurcă cu conserve și a estimat că majoritatea alimentelor sunt de cel puțin patru ori mai scumpe decât înainte de război.

Medicamentele sunt, de asemenea, greu de găsit.

„Viața este dificilă și umilitoare; cuvântul umilitor nu este nici măcar aproape de a descrie modul în care trăim", a mai spus ea, pentru postul american de televiziune.

În ultimele zile, grupuri mari de civili disperați după alimente au fost văzuți înconjurând camioanele cu produse umanitare care intrau în Gaza, într-o luptă disperată pentru ajutor.

Organizația Națiunilor Unite a avertizat că situația umanitară din sudul Fâșiei Gaza continuă să se deterioreze. ONU a avertizat că volumul de ajutoare umanitare care intră în enclava palestiniană „rămâne lamentabil de inadecvat".

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (13)
  • Avatar comentarii

    Gabryella 30.12.2023, 23:44

    Bieților oameni li s-a schimbat viața total.?

  • Avatar comentarii

    K476 31.12.2023, 05:13

    Vrem mai multe imagini de acolo.

  • Avatar comentarii

    Ana.m. 31.12.2023, 05:29

    Sa ne ferească Dumnezeu de așa ceva

  • Avatar comentarii

    Aura1 31.12.2023, 05:51

    Te cutremură fiecare articol citit despre situația insuportabilă de acolo.

  • Avatar comentarii

    Iulix10 31.12.2023, 10:14

    O sa moara de foame intreaga populatie palestiniana.

ALTE ȘTIRI
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
21:13
Jurnaliști Realitatea Plus, Digi24 și Snoop, agresați la protestul din Piața Victoriei. Un cameraman a ajuns la spital
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
21:08
Nou mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele de la protestele din Piața Victoriei: „Societatea e prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină”
MONDEN
Adelina Pestrițu prezintă emisiunea „Burlacii:Foc în Paradis”
18:58
Câți oameni s-au uitat la premiera show-ului „Burlacii” de la Pro TV. Emisiunea prezentată de Adelina Pestrițu nu a adus cifrele așteptate
Adela-Popescu
Exclusiv
18:30
Adela Popescu a revenit în actorie:„Copiii nu sunt învățați cu mine să plec atât de mult”.Ce decizie a luat Radu Vâlcan
POLITIC
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:46
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Sorin Grindeanu îi cere public lui Ilie Bolojan să intervină de urgență după violențele de la protestele oierilor.Sursă foto: Dumitru Angelescu.
16:43
Sorin Grindeanu, mesaj pentru Bolojan după protestele oierilor: „Fiți responsabil şi rațional! Interveniți!”
Ultimele știri
21:50
10 cele mai rele aeroporturi din lume dezvăluite de călători frecvenți: „Am pierdut numeroase zboruri”
06:43
Bilanțul protestului fermierilor din Piața Victoriei care a degenerat în violență: 26 de persoane ridicate, 25 de răniți și jurnaliști agresați
21:47
Pentagonul a prezentat bilanțul pagubelor suferite de SUA în urma atacurilor iraniene în Orientul Mijlociu
21:40
100 de câini și 20 de pisici, salvați din „casa ororilor” după moartea proprietarului. Multe animale erau bolnave
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
horoscopul zilei de astăzi 16 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 16 septembrie 2026. Leii pot descoperi o nouă dimensiune, mai profundă, a conexiunii pe care o au cu partenerul de cuplu
Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors în Marea Britanie. Sursă foto:Profimedia
20:28
Meghan Markle și prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
Un director concediat pentru un bonus de 35.000 de euro a obținut 140.000 de euro în instanță. Sursă foto: Getty Images.
19:16
Un director concediat după ce s-a plâns că un bonus de 35.000 de euro „e prea mic” a câștigat în instanță o sumă uriașă
O persoană care poartă mănuși și ține cu penseta o brățară de aur
18:20
A dat nici 4 euro pe două obiecte dintr-o piață de vechituri. Ce a descoperit la magazinul de bijuterii: „Am avut lacrimi în ochi”
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise niciodată. Sursă foto: Profimedia.
17:27
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise, iar acum economisește sute de dolari lunar: „Pot să-mi trăiesc viața”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Hasan Halefoglu
Exclusiv
19:00
Verdict dur dat de un judecător la adresa SRI, într-un caz de expulzare pentru suspiciuni de activitate teroristă: „Înșiruire de supoziții fără probe, alegații contradictorii”
Viorel Oarză
16:33
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15:16
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
14:30
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16:54
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
12:00
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?