În jumătate dintre centrele de vaccinare din Sibiu nu s-a imunizat nicio persoană duminică

Comentează

În aproape jumătate din centrele de vaccinare din judeţul Sibiu, mai ales cele aflate în oraşele mai mici, nici o persoană nu s-a imunizat în ultimele 24 de ore, se arată într-un comunicat transmis, luni, de DSP Sibiu, informează ziarul Ora de Sibiu.

Direcția Publică de Sănătate Sibiu a anunțat, luni, zonele în care nu s-a vaccinat nici măcar o persoană în ultimele 24 de ore. Potrivit autorităților, numărul celor care vor să se vaccineze scade în weekend.

Nu a fost administrată nicio doză de vaccin duminică, în centrele din oraşele Agnita, Avrig, Cisnădie, dar şi în centre aflate în municipiile Sibiu şi Mediaş. De asemenea, în centrul de vaccinare de la Spitalul Militar de Urgenţă din municipiul Sibiu nu a fost imunizată nici o persoană, duminică, scrie ziarul Ora de Sibiu.

Cele mai puţine doze de vaccin, administrate duminică, câte cinci, au fost la medicii de familie şi la centrul de vaccinare din oraşul Dumbrăveni.

„În principal sunt centre Pfizer. În câteva orașe nu au avut loc vaccinări, nu s-a prezentat nimeni. Nu este o scădere bruscă, este una susținută în ultima perioadă”, a explicat Krisztina Gaal, purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu pentru ziarul Libertatea.

În schimb, cele mai multe doze de vaccin au fost administrate, duminică, la centrul Drive-thru din parcarea Piaţa Teatrului din municipiul Sibiu, unde s-au imunizat 93 de persoane.



„De la debutul campaniei de vaccinare şi până în prezent, la nivelul judeţului Sibiu s-au administrat 237.920 de doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2. (…) Până la momentul de faţă au fost imunizate, în total, 124.063 de persoane cu prima doză de vaccin şi 113.857 de persoane cu cea de-a doua doză”, se arată în comunicatul DSP Sibiu.

11.891 de persoane s-au vaccinat împotriva noului coronavirus, se arată în ultimul bilanț transmis, duminică, de Comitetul Național de Vaccinare, fiind cea mai scăzută prezență zilnică la vaccinare, după data de 28 februarie 2021, când au fost vaccinate 11.136 de persoane.

De asemenea, de la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent s-au imunizat în total 4.759.727.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj Dumitru Busna, un roman cautat pentru un jaf // Sigla Interpol Red-notice
08:10
Un român aflat pe lista „Red Notice” a Interpol a fost găsit pe un șantier din Marea Britanie: „Nu s-a întors nici măcar pentru a-și vedea copiii”
Protest fermieri Piata Victoriei - 15-septembrie-2026-Dumitru-Angelescu
06:42
47 de persoane au ajuns la Poliție după protestul fermierilor din Piața Victoriei
MONDEN
Phoebe Bridgers a apărut cu păr pe picioare și pete de transpirație la Festivalul de Film de la Veneția
09:36
Apariție neașteptată la Festivalul de Film de la Veneția. Celebra actriță nu și-a ascuns părul de pe picioare și nici petele de transpirație
Cheloo si Mihai Ban au primit biletul spre China la Asia Express 2026
09:30
Reacția lui Cheloo atunci când a câștigat imunitatea și biletul spre China, la „Asia Express” 2026. „Abia atunci am descoperit”
POLITIC
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea afirmă că un guvern cu AUR nu mai este un scenariu extrem pentru România. Sursă foto: Facebook /Dragoș Benea..
15 sept.
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea vrea guvern cu AUR: „N-ar fi ceva atât de dramatic”
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Ultimele știri
10:18
Ursula von der Leyen, discurs despre Starea Uniunii Europene. Ce plan are pentru Europa
10:13
Imagini emoționante cu Maluma și cel de-al doilea copil al său. Susana Gomez a născut un băiețel. Ce nume au ales pentru micuț
10:01
Tot ce s-a întâmplat și s-a spus după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei. Cine au fost de fapt agitatorii și ce au descoperit jandarmii în imagini
Exclusiv
10:00
Dosarul devalizării celei mai mari fabrici de contoare din România. Schimbare radicală în urma deciziei Tribunalului Timiș: „Nu merg la pușcărie, dar lasă deschisă calea despăgubirilor”
TRENDING
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
15 sept.
Noi îmbrânceli la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat în ambele sensuri
15 sept.
În anii ’80, 28 de măgari sălbatici au fost eliberați în deșertul Negev din Israel. Astăzi, după mai bine de 40 de ani, există sute de exemplare
15 sept.
Horoscop 16 septembrie 2026. Leii pot descoperi o nouă dimensiune, mai profundă, a conexiunii pe care o au cu partenerul de cuplu
Președintele companiei l-a concediat pe un angajat, ii da un plic alb, pe birou, in timp ce acesta semneaza actele
09:49
Ce a căutat președintele unei companii pe Google înainte să-și concedieze directorul financiar
Mașini sub Admiralty Arch, Londra, Anglia, transformat acum în hotelul Admiral’s Mess.
09:16
Clădirea istorică din Londra unde a locuit Winston Churchill și care l-a inspirat pe creatorul lui James Bond va deveni hotel de lux
Un cărucior metalic de bagaje aflat într-un terminal de aeroport, încărcat cu două valize și o pălărie
15 sept.
10 cele mai rele aeroporturi din lume dezvăluite de călători frecvenți: „Am pierdut numeroase zboruri”
Peste 100 de câini și 20 de pisici au fost salvați de autorități dintr-o „casă a ororilor”, după moartea proprietarului. Sursă foto: Facebook /Le Cœur sur la Patte 85.
15 sept.
100 de câini și 20 de pisici, salvați din „casa ororilor” după moartea proprietarului. Multe animale erau bolnave
Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors în Marea Britanie. Sursă foto:Profimedia
15 sept.
Meghan Markle și prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un polițist de frontieră verifică actele unui șofer, noaptea, usa soferului este deschisă
06:24
Un șofer român a încercat să intre în țară cu o mașină cu numere de Irlanda, însă a fost dus direct la sediul de Poliție
Doi medici, costumati in halate cu bonete si masti, care opereaza in sala de operatie
15 sept.
Diplomele medicilor și arhitecților ar putea fi recunoscute automat în UE. Ce schimbări majore pe piața muncii pregătește Bruxelles-ul
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
15 sept.
Jurnaliști Realitatea Plus, Digi24 și Snoop, agresați la protestul din Piața Victoriei. Un cameraman a ajuns la spital
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
15 sept.
Nou mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele de la protestele din Piața Victoriei: „Societatea e prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină”
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?