Discuţiile nu au condus la o soluție agreată de toți participanții

Aceștia s-au întâlnit pentru „discutarea de principiu a soluțiilor normative de modificare a statutului magistraților”, după cum informează CSM într-un comunicat de presă emis joi, 13 noiembrie.

„Discuţiile nu au condus la o soluție agreată de toți participanții, cu toate că reprezentanții Consiliului au manifestat deschidere pentru rezolvarea problemelor analizate, astfel încât să fie identificate soluțiile optime care să asigure o abordare echilibrată și care să corespundă exigențelor subliniate constant în jurisprudența Curții Constituționale”, arată CSM.

Reprezentanții CSM susțin că au propus ca pentru magistrați, ale căror pensii reprezintă doar 8,35% din cuantumul total al pensiilor de serviciu, să fie stabilită o soluție identică celei reglementate în cazul tuturor celorlalți beneficiari ai acestei categorii de pensii. Astfel, această soluție ar conduce la acordarea unei pensii nete mai mici decât ultimul venit net din timpul activității.

„Abordarea autorității judecătorești a fost și rămâne rațională, astfel încât nu s-a pus problema solicitării unei reglementări care să conducă la o pensie mai mare decât venitul, situație pe care de altfel chiar Consiliul Superior al Magistraturii a criticat-o în mai multe rânduri și care a fost corectată deja prin adoptarea Legii nr. 282/2023”, mai precizează sursa citată.

S-a discutat și despre încetarea atacurilor politice asupra Justiției

Un alt aspect discutat a vizat propunerea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la asumarea de către instituțiile fundamentale ale statului român a Acordului pentru Justiţie şi Stabilitate Instituțională.

„Toți reprezentanții sistemului judiciar au exprimat susținerea deplină a acestui demers de natură să asigure premisele pentru respectarea justiției în statul de drept și încetarea atacurilor politice asupra acesteia, pentru comunicarea publică responsabilă în relația cu autoritatea judecătorească și cooperarea instituțională loială, pentru adoptarea unor măsuri de stabilitate pentru magistrații aflați în activitate, dar și pentru responsabilitate și colaborare în vederea îndeplinirii angajamentelor din PNRR. Acordul propus răspunde în detaliu nevoilor actuale ale justiţiei şi nu poate avea decât efecte benefice pentru buna funcţionare a puterii judecătoreşti”, potrivit comunicatului de presă.

Ce susțin reprezentanții Justiției despre condiționalitatea din PNRR referitoare la pensiile de serviciu

CSM consideră că „în ceea ce privește condiționalitatea din PNRR referitoare la pensiile de serviciu, reprezentanții sistemului judiciar au reiterat că îndeplinirea jalonului 215 nu depinde de modificarea regimului actual privind condițiile de pensionare a magistraților”.

Ei consideră că acest jalon a fost îndeplinit. „În acest sens, modificările substanțiale operate sub acest aspect prin Legea nr. 282/2023 au fost deja evaluate pozitiv de Comisia Europeană care, prin evaluarea preliminară din data de 15 octombrie 2024, a considerat că acest jalon este îndeplinit. Așa cum rezultă din scrisoarea Comisiei Europene din data de 25 martie 2025, redeschiderea evaluării pe acest jalon nu a fost determinată de aspecte privind condițiile de pensionare a magistraților, ci de invalidarea de către Curtea Constituțională a soluției fiscale referitoare la impozitarea progresivă a tuturor pensiilor”, mai precizează CSM.

Concluziile CSM

Reprezentanții Justiției mai menționează în comunicat despre „eforturile deosebite” pe care le depun activitate, în condițiile în care au un „volum imens de muncă”, iar schema de personal este „incompletă”.

„În altă ordine de idei, contrar unor luări de poziție exprimate în spațiul public, măsurile de stabilitate pentru magistrații aflați în activitate, propuse prin Acordul pentru Justiţie şi Stabilitate Instituțională, nu presupun alocarea unor resurse suplimentare, ci se referă la o redistribuire a resurselor financiare deja alocate în cadrul schemelor de personal aprobate şi bugetate. Asemenea măsuri, susținute și anterior de Consiliu, ar fi de natură să asigure o soluție pentru eforturile deosebite pe care magistrații le depun în activitate, în condițiile unui volum imens de muncă, al schemelor de personal incomplete și al imposibilității bine cunoscute de compensare a muncii suplimentare prin acordarea de timp liber corespunzător”, precizează CSM.

Conducerea CSM concluzionează că „înţelege pe deplin nevoia societăţii de echilibru și, în acelaşi timp, rămâne pe deplin fidel misiunii sale constituţionale în a apăra garanţiile de independenţă ale justiţiei”.

Nicușor Dan anunță reforme și în alte sectoare în care sunt pensii de serviciu

Nicușor Dan spune că vor exista reforme și în alte sectoare în care salariații beneficiază de pensii de serviciu.

„Există o îngrijorare în rândul cadrelor militare şi al oamenilor din Ministerul de Interne şi servicii că ce s-a întâmplat cu pensiile magistraţilor se va întâmpla şi în aceste zone. Da, este o discuţie care va începe, la un moment dat. Ceea ce vreau să transmit este că, aşa cum pentru magistraţi este expres că cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare în momentul noii legi vor beneficia de aceste condiţii de pensionare mai departe, adică în momentul în care se vor pensiona, dacă aleg să rămână în sistem, vor beneficia de condiţiile de la momentul acesta şi nu de la momentul viitor, în care se vor pensiona, există acord politic pe toate palierele pentru ca același lucru să se întâmple în sistemele de apărare, interne, servicii”, a anunțat președintele, în timpul conferinței de presă de miercuri, 12 noiembrie.

Președintele României a subliniat că există un acord politic pentru a menține condițiile actuale de pensionare pentru cei care îndeplinesc criteriile legale, dar aleg să rămână în sistem. Această măsură vizează evitarea pensionărilor masive și asigurarea predictibilității pentru angajați.

Șeful statului a precizat că face acest anunț tocmai pentru a evita pensionările masive, așa cum s-a întâmplat în sistemul de justiție.

„Adică nu este un motiv ca oamenii să se pensioneze, pentru că, din păcate, din cauza incertitudinii – vorbesc acum doar de zona de magistraţi – din cauza incertitudinii pe ce urma să fie, multă lume s-a pensionat de frică că mai târziu nu vor avea aceleaşi condiţii de pensionare. Deci vreau să fac anunţul ăsta pentru ca oamenii să aibă o previzibilitate pe ce se va întâmpla cu viitorul lor profesional”, a mai spus Nicușor Dan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

Toni2 14.11.2025, 03:14

Independenta justiției nu presupune să ai pensii speciale nesimțite, toți magistrații, militarii serviciile, aviatorii, etc trebuie să aibă pensii bazate strict pe contributivitate pe toată perioada de activitate și nu raportat la ultimul salar avut în activitate, iar perioada de aplicare de 15 ani este o anomalie care nu ar trebui sa existe ci aplicații la 30 de zile de la publicarea legii în MO ca toate celelalte legi, nu cum vor unii politicieni și magistrații.

Avatar comentarii

diss1958 14.11.2025, 07:01

Hai că te apucă răsu- plănsu! Deci în vizunea lor magistrații chiar au fost deschiși la negocieri! De la aplicarea reformei în 10 ani au cerut 20 de ani iar pensia să scadă de la 100% din salariul net la 98%!!! Cam asta este casta magistraților care în frunte cu ccr și csm ține prizonieră România.Niciun cuvânt drspre eliberările în masă ale marilor țepari, ale criminalilor și violatorilor, ale clanurilor de interlopi, niciun cuvănt despre miile de cazuri de prescripție a unor jafuri din bugetul Romăniei, niciun cuvănt despre procesele care durează 10 ani...Doar lamentări și dorința accerbă de a umili societatea romăneascâ care poate să crape dar ei , magistrații, sâ aibă conturile pline și să iasă la pensie la 48 de ani.Problema este alta: cum ieșim din această problemă majoră pe care nici măcar primul matematician al țării nu a reușit să o rezolve?🤭

Avatar comentarii

Nerasist 14.11.2025, 10:17

La privat, nu exista grupe de muncă, nici bonuri de vacanta, nici zile in plus de concediu. Cum te prinde îți dă un telefon să te sune oricând pentru sarcini noi. Nu te întrebă nimeni daca ți-e sete, sau ai manca. Uite 5 șefi să îți de-a de lucru, iar un sef are minim dublu și bonusuri de 3-4 ori. Voi despre ce eforturi vorbiți?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.