Primăria Capitalei a publicat pe SEAP licitaţia pentru achiziţia celor 400 de autobuze electrice; Valoarea contractului: peste 510 milioane lei

Comentează
achiziţia celor 400 de autobuze electrice

Primăria Capitalei a publicat pe SEAP licitaţia privind achiziţionarea a 400 de autobuze Euro 6, cu grad redus de poluare. Termenul limită pentru depunerea ofertelor scanate în SEAP este 14 august 2017. Potrivit anunțului oficial, valoarea estimată a contractului este de peste 510 milioane de lei.

"Aşa cum am promis încă de la preluarea mandatului, modernizarea parcului auto RATB este unul dintre obiectivele prioritare ale actualei administraţii. Pregătirea licitaţiei a fost un proces de durată din cauza elaborării tuturor documentelor necesare, dar, prin publicarea anunţului pe SEAP, intrăm, în sfârşit, în linie dreaptă cu achiziţionarea acestor autobuze. Noile mijloace de transport în comun vor oferi bucureştenilor condiţii moderne şi civilizate de transport în comun, adaptate la standardele europene. De asemenea, ne dorim ca, prin acest demers, să încurajăm utilizarea transportului în comun de către bucureşteni în defavoarea autoturismelor personale", a transmis Gabriela Firea, într-un comunicat al PMB.

Municipalitatea va achiziţiona 400 de autobuze urbane cu podea total coborâtă, dintre care 320 de autobuze din gama de 12 m, 50 de autobuze din gama de 10 m şi 30 de autobuze articulate din gama de 18 m.

Potrivit Primăriei Capitalei, noile mijloace de transport în comun vor fi dotate cu un sistem performant de încălzire, ventilaţie şi aer condiţionat, un sistem Wi-Fi de conectare gratuită a posesorilor de telefoane mobile, sisteme performante de informare a călătorilor. Noile autobuze vor beneficia de facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi: rampa mecanică pentru persoanele care se deplasează cu cărucior şi difuzoare externe pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere.

O altă facilitate importantă pe care o vor avea noile mijloace de transport în comun va fi un sistem de comunicare performant, conectat în timp real cu instituțiile de intervenție, Salvare, Pompieri, Jandarmerie, pentru un timp de reacție foarte scurt în cazul unor incidente, dar și comunicarea cu dispeceratul pentru transmiterea datelor legate de comerțul electronic de titluri de călătorie.

În plus, vor fi dotate şi cu sisteme de supraveghere video ce vor asigura, atât la interior cât şi la exterior, captarea de imagini pentru a preveni actele antisociale.

Condițiile puse de Primărie sunt ca autobuzele să fie fabricate de acelaşi producător, trebuie să fie omologate de către Registrul Auto Român, iar ofertantul trebuie să pună la dispoziţie poliţa RCA pentru toate, valabilă cel puţin şase luni. În plus, Primăria Capitalei solicită o garanţie extinsă de patru ani sau pentru 240.000 de kilometri.

La iniţiativa primarului general, CGMB a aprobat, în luna decembrie a anului trecut, proiectul de hotărâre privind înnoirea parcului auto RATB.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un muncitor în construcții care poartă cască galbenă de protecție și mănuși, lucrând la zidirea unui perete din cărămidă roșie pe un șantier.
13:47
Salariul mediu brut din România a ajuns la 9.709 lei în iulie. Topul domeniilor cu cele mai mari salarii în 2026
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
13:27
Inflația a coborât la 6,2% în august, după vârful de 10,85% din mai. Frames: „Scăderea nu se datorează politicii monetare”
MONDEN
Irina Rimes si Theo Rose
13:56
Anunțul făcut de Irina Rimes după ce Theo Rose a urcat pe scena de la Vocea României în postura de concurentă: „Scaunul ăsta rămâne liber”
Fetele din cuplu de la Insula iubirii 2026
13:40
Insula iubirii, 11 septembrie 2026. După primele alegeri de date, în vila fetelor răsună în premieră cutia cu surprize
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
14:24
Rochia „răzbunării” purtată de prințesa Diana revine la licitație după aproape 30 de ani. Cât valorează celebra ținută
14:19
De ce a vrut, de fapt, Mirela Vaida să participe la „Asia Express” 2026. „Hate o să iau, că dacă nu iei, nu exiști”
14:13
Încă un producător auto chinez se lansează în România. Grupul Chery aduce brandul Jetour
14:13
Atac cu cuțitul într-un liceu din Zagreb: „Era elev al școlii. Purta mască, a rănit un coleg și o femeie de serviciu”
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
9 americani imbracati in tricouri colorate pozeaza langa un autobuz galben scolar din SUA
12:56
Doi YouTuberi americani celebri, refuzați la granița dintre România și Republica Moldova. De ce au fost întorși din drum cu autobuzul lor școlar
Horoscop pesti pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
Horoscop varsator pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
RAED ARAFAT
BREAKING NEWS
13:00
Raed Arafat a fost inculpat oficial în dosarul de contrabandă cu un elicopter. „Timp de 9 ani nu a venit nimeni să ne ceară TVA”
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
11:19
Nicușor Dan, editorial în The Washington Times la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie: „Pentru o zi, toți românii au fost americani”
Imagine de ansamblu cu centrala geotermală din Oradea.
Analiză
10:00
„Aurul” fierbinte din subteran. Locurile din România unde sunt rezervoare uriașe de energie geotermală insuficient exploatate
Un urs încearcă să prindă un fruct aruncat de un pasager dintr-o mașină pe 25 iulie 2026 în Arefu, România.
Analiză
09:59
Câți urși vor fi extrași prin vânătoare ca măsură de prevenție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate