Primarul din Ghimbav, contabila şefă a primăriei şi alte şase persoane, cercetați penal în dosarul de corupţie cu mobilier stradal

Comentează
Primarul din Ghimbav, arestat în dosarul privind afaceri ilegale cu mobilier stradal

Primarul oraşului Ghimbav, Dorel Toma, este cercetat penal în dosarul de corupţie al DNA alături de cotabila şefă a primăriei, precum şi de alte şase persoane, reprezentanţi ai unor firme din Olt, pentru afaceri ilegale cu mobilier stradal.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 18 și 19 aprilie, a lui Dorel Toma, primar al orașului Ghimbav, județul Brașov, pentru șapte infracțiuni de abuz în serviciu în formă continuată, iar Ana Alina Geogean, contabil șef în cadrul Primăriei Ghimbav, este cercetată  pentru abuz în serviciu (7 fapte) şi  luare de mită în formă continuată.

De asemenea, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală faţă de cinci administratori de firme din județul Olt şi faţă de soţul contabilei din Ghimbav. Astfel, cei cinci adimistratori - Lucia Dulcinatu, Sergiu Gunea, Radu Tănase, Goman Fluture şi Goman Cristinel - sunt cercetaţi pentru complicitate la abuz în serviciu şi spălare a banilor, iar soţul contabilei Primăriei Ghimbav, Aurelian Geogean, este cercetat pentru complicitate la luare de mită.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2009-2015, Dorel Toma, primar al orașului Ghimbav și ordonator principal de credite, împreună cu Geogean Ana-Alina și Goman Fluture, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a dispus, cu încălcarea dispozițiilor legale, achiziționarea de produse (stâlpi de iluminat, mobilier stradal etc.), servicii sau lucrări (amenajare școli și terenuri etc.), de la societățile comerciale controlate de inculpații Goman Fluture, Dulcinatu Lucia, Goman Cristinel și Gunea Sergiu.

"Bunurile și serviciile respective au fost achiziționate la valori supraevaluate, în mod netransparent, neconcurențial, fiind favorizate firmele controlate de inculpații sus-menționați. Procedura aplicată a fost cea a achiziției directe, sens în care inculpatul Toma Dorel a divizat contractele de achiziție publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, fără o estimare prealabilă a valorii contractelor de achiziție publică și fără a include în valoarea contractelor de furnizare a produselor valoarea operațiunilor sau lucrărilor de instalare“, potrivit SDNA Braşov.

Achizițiile respective au fost plătite cu sprijinul contabilului șef al Primăriei Ghimbav, Geogean Ana-Alina, care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și cu încălcarea prevederilor legale, a semnat ordinele de plată în condițiile în care angajarea cheltuielilor s-a făcut fără a se exercita controlul financiar preventiv asupra proiectelor de operațiuni și fără a se efectua lichidarea cheltuielilor.

De asemenea, ordonanțarea cheltuielilor a fost făcută formal, în lipsa avizelor emise de compartimentele de specialitate și fără să existe documente justificative care să certifice exactitatea sumelor de plată, recepția bunurilor sau executarea lucrărilor.

În același context, în perioada 12 septembrie 2008 - 27 mai 2010, inculpata Geogean Ana-Alina a primit, în mod direct sau prin intermediul soțului său Geogean Aurelian, în 5 rânduri suma totală de 81.700 de lei, de la inculpatul Goman Fluture (prin persoane apropiate acestuia).

"Prin aceste demersuri, inculpații au cauzat un prejudiciu bugetului local al orașului Ghimbav de 18.014.392 lei, sumă care reprezintă totodată, un folos necuvenit pentru inculpatul Goman Fluture“, potrivit sursei citate.

În intervalul 2010 - 2015, pentru a disimula originea ilicită și a intra în posesia sumei totale de 7.794.175 de lei, Goman Fluture i-a determinat pe ceilalți inculpați să transfere această sumă, cu titlul de plăți pentru operațiuni fictive, în conturile bancare ale unor societăți comerciale pe care le administra prin persoane interpuse. Ulterior, banii au fost retrași în numerar de administratorii legali sau de fapt ai acestor societăți comerciale, fiind remiși apoi lui Goman Fluture.

Toma Dorel, Geogean Ana-Alina și Dulcinatu Lucia se află, în prezent, în faţa judecătorilor Tribunalului Brașov, unde se judecă propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Pentru Goman Cristinel și Goman Fluture, procurorii anticorupție vor înainta aceleiași instanțe de judecată o propunere de arestare preventivă în lipsă pentru o durată de 30 de zile.

Citește și: EXCLUSIV/Un copil de trei ani care are picioarele necrozate a fost plimbat între trei spitale și refuzat la internare

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
MONDEN
Jo (Ioana Anuța) și Smiley | Foto: PR
16:29
Cum a apărut Smiley la ziua lui Jo. Ioana Anuța a împlinit 32 de ani: Andrei Bănuță a fost și el prezent
Adelina Pestrițu
16:00
„Burlacii: Foc în Paradis”: Cine sunt concurenții, care sunt regulile și premiul pus în joc la show-ul de dating de la PRO TV
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
Exclusiv
17:16
Cum se menține în formă Corina Caragea: „Nu sunt vreun fotomodel”
17:15
Un fermier lasă prunele Stanley să se strice în copaci: „La 0,45 euro/kg nici măcar nu le culeg”, spune italianul
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală