Primarul sectorului 3, despre redeschiderea din 15 iunie a grădinițelor de stat: “E neprofesionist să anunți vineri că se redeschid de luni. Acolo sunt spații neigienizate”

Comentează
Grădinița din mall, inaugurată la Grand Arena. De când se mută copiii în noua locație

Robert Negoiță, primarul sectorului 3, a criticat anunțul șefului Cancelariei premierului privind redeschiderea din 15 iunie a grădinițelor și a creșelor de stat, spunând că o astfel de decizie trebuia luată cu cel puțin două săptămâni înainte, pentru ca autoritățile locale să aibă timp să igienizeze spațiile în care vor sta copii mici, într-o perioadă cu epidemie de coronavirus.

Edilul a anunțat în emisiunea Adriana Nedelea LA FIX că vor fi sigur redeschise creșele din sectorul 3 pe timpul verii, dar în niciun caz de luni, 15 iunie, pentru că spațiile trebuie igienizate, apoi mai sunt aprovizionarea, pregătirea programelor și anunțarea personalului, toate având nevoie de mai mult timp.

Creșele vor fi redeschise, dar în niciun caz de luni, pentru că nu se poate. Nu poți să intri într-o clădire neigienizată, nepregătită. Nu poți să faci asta de pe o zi pe alta. Robert Negoiță, primarul sectorului 3:

Negoiță a mai spus că dacă redeschiderea creșelor de stat poate fi decisă de primărie, în cazul grădinițelor, o decizie poate fi luată doar după ce inspectoratele școlare se asigură că educatorii vor să vină la muncă în vacanță.

”Avem nevoie neapărat și de susținerea Guvernului, pentru că educatorii nu prea doresc să vină dacă nu sunt plătiți suplimentar. Adică, mai pe românește, acum primesc aceiași bani și dacă vin, și dacă nu vin la muncă”, a adăugat primarul sectorului 3.

Edilul a mai spus că dacă educatorii acceptă să vină la muncă, primăria va deschide grădinițele din sector.

Robert Negoiță a subliniat însă că este o mare problemă că este anunțată vineri redeschiderea de luni a creșelor și grădinițelor de stat, fără a avea la acest moment normele care trebuie respectate în situația epidemiei de coronavirus.

Consider neprofesionist, neprincipial să anunți vineri că de luni se redeschid grădinițele și creșele. În mod normal, trebuia să ne anunțe și pe noi cu două săptămâni înainte. Nu putem să funcționăm de luni pe norme pe care le vor da, eventual, miercuri. Robert Negoiță, primarul sectorului 3:

Despre redeschiderea creșelor și grădinițelor de stat a vorbit, în emisiunea Adriana Nedelea LA FIX, și primarul sectorului 1, Daniel Tudorache. Edilul a spus că grădinițele vor fi redeschise din 1 iulie, dar nu toate.

”Colegii mei au vorbit deja cu directorii de grădinițe, unele sunt dispuse să își reia activitatea, deci eu zic că din 1 iulie, pentru locuitorii sectorului 1, cu domiciliul stabil în sectorul 1, vom pune la dispoziție aceste grădinițe”, a adăugat Daniel Tudorache.

Declarațiile vin în contextul în care purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ionel Dancă, a anunțat că prin măsurile de relaxare introduse, începând cu 15 iunie, şi grădiniţele, şi creşele de stat pot fi redeschise, însă decizia aparţine autorităţilor locale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:33
Primăria New York publică 173.000 de documente despre calitatea aerului după 11 septembrie 2001
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!