Britanicul cu același nume ca renumitul dramaturg și a două persoană din lume vaccinată împotriva COVID cu serul de la Pfizer, la 8 decembrie, a murit joi, la vârsta de 81 de ani, la Spitalul Universitar Coventry, aflat în apropiere de locul de naștere al poetului William Shakespeare, relatează Daily Mail, citată de News.
În luna decembrie, omul de 81 de ani a fost a doua persoană din Marea Britanie care a primit vaccinul anti-COVID, după vârstnica Margaret Keenan, în vârstă de 90 de ani.
Imaginea, locul unde a trăit și numele său au făcut la momentul când vârstnicul a primit vaccinul înconjurul lumii, spre bucuria sa și a familiei.
Internauții au făcut jocuri de cuvinte cu titlurile opererelor dramaturgului și situația actuală. Au vorbit despre „Îmblânzirea gripei”, referire la opera „Îmblânzirea scorpiei” sau „Cei doi domni ai Corona”, după comedia „Doi domni din Verona”.
Marți, moartea sa este deplânsă atât de familia sa, ci şi de alte persoane.
Pensionarul era „o figură foarte iubită” în Partidul Laburist din Coventry, potrivit unui consilier de cartier, Jayne Innes.
El a lucrat la Rolls Royce şi a fost directorul Şcolii Primare Allesley şi Şcolii Coundon Court. I-a lăsat în urmă pe soția sa, Joy, pe cei doi fii, dintre care unul poartă numele William, şi pe nepoţi.