Proba scrisă a concursului de titularizare are loc astăzi. Câte posturi sunt disponibile

Comentează
Arhiva foto

Cadrele didactice care doresc să obțină un post pe perioadă nedeterminată susțin astăzi, 13 iulie, proba scrisă a concursului de titularizare din învățământul preuniversitar. La nivelul întregii țări sunt disponibile peste 5.000 de posturi sau catedre didactice, transmite ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, printr-un comunicat.

Examenul pentru ocuparea celor 5.163 de posturi vacante va avea loc în 104 centre de concurs și va începe la ora 9.00.

La proba scrisă pot participa „candidaţii care au obţinut cel puţin nota 5 la inspecţia specială la clasă sau la proba practică, inclusiv absolvenţii promoţiei din acest an”, precizează ministrul educației, adăugând că „în perioada de înscriere au fost înregistrate 33.088 de fişe de înscriere, dintre care 5.655 de fişe de înscriere ale absolvenţilor promoţiei curente”.

Din cele aproape 5.200 de posturi disponibile, 3.848 sunt în mediul urban şi 1.315, în mediul rural.

La ce discipline sunt cele mai multe posturi disponibile

Totodată, dintre acestea, cele mai multe posturi disponibile sunt pentru: educatori/profesori pentru învăţământ preşcolar în limba română (1.039), învăţători/profesori pentru învăţământ primar în limba română (943), educaţie fizică şi sport (520), muzică instrumentală (329).

Sorin Cîmpeanu subliniază în acest context că este „îngrijorător faptul că un număr redus de posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează disciplinele la care se susţin probe scrise în cadrul examenelor naţionale”.

Posturile care vizează discipline la care elevii susțin probele de la Evaluarea Națională sau Bacalaureat reprezintă mai puțin de 10% din cele scoase la concurs, potrivit datelor Ministerului.

Concret, este vorba despre:

  • Matematică: 195 de posturi (dintre care 99 în mediul rural);
  • Fizică: 117 posturi (dintre care 32 în mediul rural);
  • Limba și literatura română: 48 de posturi (dintre care 13 în mediul rural);
  • Chimie: 42 de posturi (doar 7 în mediul rural);
  • Biologie: 36 de posturi (doar 6 în mediul rural);
  • Istorie: 26 de posturi (doar 5 în mediul rural);
  • Geografie: 9 posturi (niciun post în mediul rural);
  • Economie: 20 de posturi (doar 3 în mediul rural);
  • Sociologie: 3 posturi (niciun post în mediul rural);
  • Filozofie: 3 posturi (niciun post în mediul rural);
  • Psihologie: niciun post.

După susținerea probei scrise, subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naţionale şi baremele de evaluare vor fi publicate pe site-ul edu.ro, la secțiunea „Titularizare”.

Afișarea rezultatelor

Primele rezultate vor fi afișate marți, 19 iulie la sediile inspectoratelor şcolare și pe site-ul dedicat. Contestațiile se pot depune în aceeași zi, până la ora 21.00, precum și miercuri, 20 iulie, până la ora 12.00.

Rezultatele finale vor fi publicate pe 27 iulie.

Când are loc repartizarea candidaților

Ulterior va avea loc repartizarea candidaților pe posturile vacante, care se va face în ordinea descrescătoare a mediilor și va avea loc în „ședințele de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 29 iulie şi 1 august”, se mai precizează în comunicatul citat.

Statutul de titular poate fi obținut de un cadru didactic care a primit cel puțin nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă. Totodată, acesta trebuie „să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată”.

Media de repartizare este alcătuită din nota la proba scrisă, cu o pondere de 75%, și nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică, cu pondere de 25%.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
12 sept.
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
12 sept.
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
12 sept.
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
12 sept.
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Ultimele știri
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
12 sept.
Superliga: Rapid, victorie pe final în Giulești: 2-1 cu FC Voluntari, golul decisiv venit în minutul 86
TRENDING
12 sept.
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
12 sept.
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
12 sept.
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
12 sept.
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Doicești
12 sept.
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
12 sept.
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
12 sept.
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă