Un tribunal rus a stabilit că judecarea procesului intentat de mama lui Aleksei Navalnîi, care contestă refuzul oficialilor de a elibera corpul fiului său, va avea loc abia pe 4 martie. Ludmila Navalnaya încearcă din 17 februarie, adică la o zi după moartea fiului ei, să îi recupereze corpul.

Anchetatorii au susținut că durata este legată de faptul că se fac „teste”, iar susținătorii lui Navalnîi cred că acesta a murit fie după un act criminal, fie din cauza maltratărilor suferite de-a lungul a trei ani în sistemul penitenciar rusesc. Una dintre cauze ar putea fi otrăvirea, susțin susținătorii lui Navalnîi. În acest caz, există temeri că doza de otravă ar putea fi mare, iar cadavrul este un pericol pentru ceilalți chiar și după moarte și se așteaptă eliminarea substanței toxice.

Ludmila Navalnaya a făcut apel marți, 20 februarie, la președintele rus, Vladimir Putin, să elibereze corpul fiului ei pentru ca acesta să poată fi „înmormântat în mod uman”.

„Pentru a cincea zi nu-l pot vedea, nu-mi dau trupul său și nici măcar nu-mi spun unde este”, a declarat ea, în fața coloniei penitenciare unde a murit fiul său. „Fac apel la tine, Vladimir Putin. Rezolvarea acestei probleme depinde doar de tine. Lăsați-mă în sfârșit să-mi văd fiul… Cer ca trupul lui Alexei să fie eliberat imediat pentru a-l putea îngropa în mod uman”, a mai afirmat femeia.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Soția lui Navalnîi, Iulia Navalnaya, l-a acuzat public pe Vladimir Putin că a ordonat uciderea soțului său și a declarat că anchetatorii rețin corpul bărbatului pentru a mușamaliza un asasinat politic.

România s-a alăturat apelurilor la nivel european pentru eliberarea imediată a corpului lui Navalnîi, după ce MAE l-a convocat pe ambasadorul Valeri Kuzmin și a cerut Rusiei să efectueze o anchetă transparentă.

Opozantul lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, a murit în închisoarea din Siberia unde era încarcerat, anunțul oficial fiind făcut pe 16 ianuarie. Nici până acum nu a fost comunicată oficial cauza decesului, iar trupul neînsuflețit nu a fost predat familiei.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (16)

Aura1   •   23.02.2024, 03:57

Evident, că trag de timp și oamenii mai uită, intensitatea furiei scade...

Ursachescucamelia   •   22.02.2024, 12:04

Proces ptr sa poată scoatexadavrul?????

624.014   •   22.02.2024, 11:46

Procesul trebuie să fie transparent și cât mai repede ca familia să poată ridica cadavrul pentru înmormântare.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI