„Procurorii au anumite atribuţii şi competenţe prevăzute în mod expres prin lege. Principala atribuţie a procurorilor şi a procurorilor DNA este efectuarea urmăririi penale în cauzele de mare corupţie şi medie corupţie şi susţinerea dosarelor noastre în instanţa de judecată”, a declarat Bologa, potrivit news.ro.
Procurorii DNA nu au nicio atribuţie după rămânerea definitivă a hotărârilor judecătoreşti de condamnare, nu au nicio atribuţie pentru a stopa sau a urmări persoanele condamnate definitiv, inclusiv persoanele condamnate pentru dosare de mare corupţie.
Procurorul-șef al DNA, Crin Bologa:
În plus, şeful DNA a explicat că nu are date despre momentul în care Sorin Oprescu a plecat din ţară. „Nu ştim şi nu avem astfel de informaţii”, a precizat el.
Crin Bologa a mai fost întrebat dacă DNA are vreo implicare în aducerea în ţară a lui Sorin Oprescu şi a Elenei Udrea. „DNA nu are nicio atribuţie în acest sens şi nici implicare. Se emit mandate de arestare de către instanţă”, a răspuns el.
Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat în Atena marți, 17 mai, la patru zile după ce a fugit din România. Oprescu era dat în urmărire din 13 mai, când a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare într-un dosar în care este acuzat de mai multe fapte de corupţie.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_29d31cab1538a0ef6cf357181a81e4c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_1318a621a93062f62516f94747b33c83.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_540a8aa05af1133700696c834e7ce66d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_25968651d36bad2f1ed5625338b3d4bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_636a522beb50e89396ef713a296f6df2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_2095328a88a077351a0e7f77e8a3ac50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cb6a72a6e4740ea4ab6807e3777c94a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_a178e878f97ec2267862a667773fba37.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.