Program de 14 ore zilnic pe hârtie pentru medici din Iași care iau bani din două surse de la stat. Tentația salariilor de 10.000 de lei din cabinetele școlare

Comentează
Arhiva foto

De la 7.00 la 12.00 în cabinetul individual. De la 12.00 până la 19.00 în cabinetele din școli, iar de la 19.00 la 21.00, vizite la pacienți acasă. Așa arată, pe hârtie, programul unor medici ieșeni, care, teoretic, lucrează 14 ore pe zi, 5 zile pe săptămână. Practic este imposibil, câtă vreme cabinetele sunt și la zeci de kilometri depărtare, scrie ReporterIS.

Publicația ieșeană a identificat mai multe exemple de medici care activează în rețeaua școlară cu norme de 35 de ore pe săptămână, dar care au și cabinete individuale, unde trebuie să presteze alte 35 de ore săptămânal.

Adică, 7 ore pe zi în școli și 7 ore ca medici de familie. 14 ore zilnic. 5 zile pe săptămână.

Unul dintre exemplele indicate de ReporterIS este cel al doctoriței Cristina Ungurean care are un cabinet individual în Solești, județul Vaslui.

Luni, ea are program de la ora 7.00 la ora 12.00 la cabinetul de medicină de familie din Vaslui. În aceeași zi, de la ora 12.00 începe programul la Liceul Dimitrie Cantemir, din Iași. Între cele două localități - Iași și Solești - sunt mai mult de 50 de kilometri.

Potrivit programului oferit de Direcția de Asistență Socială (DAS) Iași, care coordonează medicii din rețeaua școlară, în fiecare vineri, Cristina Ungureanu lucrează la Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”.

Contactată de jurnaliști, secretara de la Madgearu spune că nu cunoaște programul doctoriției Ungureanu. De fapt, că nu o cunoaște deloc: „Stați să mă interesez că n-am văzut-o niciodată, nici nu știu cum arată”.

După ce s-a interesat ,revine cu informații: „Are program vinerea dimineața. Da, dimineața, că după amiaza nu are rost, nu avem ore”.

  • Orarele din cabinetele individuale au și ele o logică: pentru a putea încheia un contract cu Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate, medicii trebuie să presteze minimum 35 de ore și 5 zile pe săptămână, potrivit prevederilor legale. În localitățile mici, cabinetele medicale nu sunt întotdeauna profitabile. Motiv pentru care medicii își caută surse alternative de venit.

23 de medici pentru 108 cabinete școlare în Iași

Un alt exemplu oferit de jurnaliștii ieșeni este cel al doctoriței Tamara Uliliuc, care deține un cabinet individual în comuna Rediu, situată la 10 km de oraș.

Ea are o normă de 7 ore pe zi în școlile și grădinițele ieșene. Plus alte 7 ore zilnic la cabinetul din comună, după următorul program:

  • luni, marți și joi: 14.00 - 19.00
  • miercuri și vineri: 7.00 - 12.00
  • de luni până vineri, zilnic, program pe teren, la domiciliile pacienților între 19.00 și 21.00

Jurnaliștii au făcut mai multe apeluri la școlile unde ar trebuie să aibă program medicii din rețeaua DAS și s-a confirmat faptul că aceștia sunt acolo în special dimineața, atunci când sunt și elevii la ore.

Publicația ieșeană a solicitat un punct de vedere din partea celor două doctorițe, dar a fost refuzată.

Conform informațiilor obținute de publicația locală de la Primăria Iași (în subordinea căreia se află Direcția de Asistență Socială (DAS), care coordonează medicii din rețeaua școlară), în oraș există 108 cabinete medicale în grădinițe, școli și licee.

Aici lucrează 23 de doctori de medicină generală și 98 de asistente, iar onorariul pentru un medic care activează în rețeaua școlară poate ajunge până la 10.000 de lei net.

DAS Iași spune că face verificări periodice

Conducerea Direcției de Asistență Socială Iași susține că medicii nu lipsesc de la programul din școli și că se fac controale încrucișate.

„La școli există în permanență un asistent 8 ore și medicii sunt puțini, așa că trebuie să aibă programul defalcat pe mai multe unități în aceeași zi. Avem doar 23 de medici și peste 100 de cabinete în școli. Din punctul meu vedere, sunt hărțuite pe nedrept și este denaturată toată activitatea lor. Prezența la serviciu este monitorizată de instituția noastră, dar și directorii de la școli. Nu știu ce fac în timpul liber, pe mine mă interesează să fie 7 ore un medic și 8 ore un asistent medical acolo și să își desfășoare activitatea corect”, a declarat pentru Libertatea Luminița Munteanu, directoarea DAS Iași.

Aceasta a mai precizat că în pandemie, când școlile nu au avut activitate, medicii au fost direcționați pe alte segmente pe care le are primăria: centre rezidențiale, adăposturi de noapte, centrul de tranzit de la baia comună sau au fost detașați la DSP.

Avem de foarte mult timp verificări încrucișate. Dar cine își închipuie că directorii de școli ar permite, în perioada asta, să nu aibă medicul atunci când trebuie la cabinet? Sunt directorii care ne-au cerut și trei medici zilnic, fiindcă au mulți elevi, dar nu avem personal. Iar în cazul medicului care are cabinet la Solești, aceasta este cu perioadă determinată și cu verificările periodice pe care le facem nu poate să își permită să fie absentă de la școală. Luminița Munteanu, directoare DAS Iași:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
MONDEN
Mihai Bobonete si Nadia Comaneci. FOTO/ facebook
11:26
Pe cine ar putea înlocui Nadia Comăneci la „Românii au talent” sezonul 17. Nimeni nu se aștepta la asta. Mihai Bobonete a făcut primele declarații
Fetele după ceremonie și alegeri de date la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
10:50
„Insula Iubirii” 12 septembrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în premieră în vila fetelor, iar emoțiile ating cote înalte la primul bonfire
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
12:46
Anunțul făcut de Mona Segall despre „Asia Express” 2026. Ce au pățit echipele aflate în competiție. „Au suportat lucruri grele”
12:31
Un șnițel pentru fiecare gol: cum a încheiat un fotbalist sezonul la Bayern München cu 61 de bucăți de carne gătite ca la carte
12:26
Fragment de dronă găsit de salvamari pe plaja din Eforie Nord, în zona Steaua de Mare
12:22
Ce amendă a primit un șofer de autocar care mergea prea încet, la Viena: „Nu pot să gonesc prin oraș”
TRENDING
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
Colaj - Un barbat disparut din Brasov - George Daniel Calcea
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate