Ce vrea să facă Guvernul Orban pe termen scurt: 16 ministere în loc de 24, desecretizarea documentelor MAI din 10 august și renunțarea la recursul compensatoriu

Comentează
Arhiva foto

Programul de guvernare PNL cuprinde mai multe măsuri urgente pe care Cabinetul condus de Ludovic Orban şi le propune spre aplicare, imediat după votul de învestitură.

Programul de guvernare PNL - Măsuri urgente asumate de Executivul Orban:

  • Adoptarea Ordonanței de Urgență privind restructurarea Guvernului, care va avea doar 16 ministere, față de 24, câte sunt acum, şi mai puţini secretari de stat
  • Asigurarea condițiilor pentru buna organizare a alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie și 24 noiembrie.
  • Nominalizarea candidatului pentru funcția de Comisar european din partea României, după ce UE a transmis, neoficial, că aşteaptă un alt nume în locul lui Dan Nica.
  • Rectificarea Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2019.
  • Elaborarea proiectelor Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020.
  • Organizarea examenului de rezidențiat pentru absolvenții făcultăților de medicină.
  • Pregătirea infrastructurii de transport și a sectorului energetic pentru perioada de iarnă.
  • Avizarea proiectului de Lege pentru abrogarea recursului compensatoriu și consolidarea serviciului de probațiune pentru monitorizarea condamnaților eliberați condiționat. Aceasta este şi una din măsurile cerute imperativ de USR.
  • Inițierea procedurilor pentru desemnarea titularilor la conducerea parchetelor. În acest moment, DNA, DIICOT, Parchetul General şi Secţia Specială au şefi interimari.
  • Prorogarea intrării în vigoare a prevederilor referitoarea la pensionarea magistraților de la 1 ianuarie 2020.
  • Desecretizarea documentelor din MAI necesare în ancheta privind Dosarul 10 august.

Premierul desemnat Ludovic Orban a anunţat, miercuri, pe ce direcţii va merge programul de guvernare cu care va veni săptămâna viitoare în faţa Parlamentului.

Programul de guvernare PNL - Principalele măsuri promise de Cabinetul Ludovic Orban

  • Organizarea și desfășurarea corectă a alegerilor prezidențiale în noiembrie 2019, a alegerilor locale și a alegerilor parlamentare din 2020;
  • Revizuirea legislaţiei din domeniul justiţiei pentru a elimina intervenţiile nocive din ultimii trei ani și pentru ca aceste acte normative să fie puse în acord cu avizele Comisiei de la Veneţia și cu rapoartele Comisiei Europene și GRECO, printr-o consultare publică a instituțiilor din domeniu, a asociațiilor de profil și a societății civile.
  • Revizuirea legislației privind regimul eliberărilor condiționate (recursul compensatoriu) și întărirea capacității instituțiilor de ordine și siguranță publică pentru prevenirea și combaterea infracționalității.

La capitolul Educaţie, Programul de guvernare PNL promite că va anula măsura controversată a trimiterii elevilor cu medii de sub 5 la BAC la şcoli profesionale. Ei vor şi debirocratizarea învăţământului şi extinderea unor măsuri sociale, precum programul "Masă caldă". Şi programele "After school" ar urma să fie modificate pentru creşterea calităţii lor.

În Sănătate, PNL vrea obţinerea de finanţare pentru spitalele regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova şi reînnorirea parcului naţional de ambulanţe. Ludovic Orban promite şi că taxa pe viciu şi banii colectaţi din alte accize de la produse dăunătoare vor merge spre programele curative.

În Programul de guvernare PNL sunt prezentate obiective care țintesc eficientizarea activității Guvernului și a administrației publice

  • Restructurarea Guvernului prin reducerea numărului de ministere la 16 și regruparea activităților guvernamentale. Se doreşte astfel eficientizarea activităţii desfășurate de agenții guvernamentale sau de alte autorități ale administrației publice centrale aflate în subordinea Guvernului.
  • Creșterea eficienței administraţiei publice prin refacerea capacității administrative a instituțiilor statului și transparentizarea ei. Orban promite şi mai multă integritate, profesionalism, dedicare în serviciul misiunii publice și eliminarea politizării în numirile în funcțiile publice.
  • Demararea unui amplu proces de audit al instituţiilor din sfera administraţiei publice pentru simplificarea procedurilor birocratice și pentru modernizare și digitalizarea serviciilor publice.

Obiectivele principalelor direcții de politici economice și bugetare sunt:

  • Finalizarea execuției bugetare pentru anul 2019 prin adoptarea unei rectificări bugetare care să  limiteze depășirea țintei de deficit bugetar de 3% din PIB, aşa cum cere Uniunea Europeană, și care să asigure resursele bugetare necesare funcționării tuturor instituțiilor publice și autorităţilor locale.
  • Definitivarea proiectului Legii bugetului de stat și a proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020 cu obiectivul încadrării în ținta de deficit bugetar de 3% din PIB.
  • Revizuirea legislației din domeniul fiscal și economic pentru corectarea măsurilor adoptate în ultimii ani cu impact negativ pentru economie: energie, prin abrogarea controversatei OUG 14, telecomunicații, sectorul bancar, Pilonul 2 de pensii, eliminarea supra-accizei la carburanți, eliminarea supra-taxării activităţilor part-time, eliminarea controversatei split TVA, care obliga anumite firme să plătească taxa pe valoare adăugată defalcat, în conturi diferite.
  • Îmbunătățirea performanței companiilor de stat prin aplicarea prevederilor Legii 111/2016, adică numirea şefilor de instituţii pe criterii de competenţă, listarea pe piața de capital a unui pachet de acțiuni la companiile unde statul este acționar (Hidroelectrica, Aeroporturi București), concentrarea investițiilor pentru realizarea proiectelor de infrastructură energetică (BRUA, gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău) și sprijinirea dezvoltării 5G a sectorului de telecomunicații.
  • Creșterea și accelerarea absorbției fondurilor europene prin urgentarea procedurilor pentru realizarea proiectelor majore de investiții în infrastructură, sănătate și educație și pregătirea Acordului de parteneriat cu Comisia Europeană pentru cadrul financiar european multianual 2021 – 2027.

PNL propune şi câteva obiective principale de investiții publice

  • Finalizarea procedurilor și declanșarea lucrărilor de construcție pentru Autostrada Sibiu – Pitești, Autostrada de Centură a Capitalei și Drumul expres Pitești – Craiova.
  • Demararea procedurilor pentru construirea autostrăzii Tg. Mureș – Iași – Ungheni cu fonduri europene și finalizarea procedurilor pentru construirea autostrăzii Comarnic – Brașov în Parteneriat Public – Privat.
  • Finalizarea procedurilor și începerea construcției pentru spitalele regionale de la Iași, Craiova și Cluj cu fonduri europene.
  • Corelarea programelor de investiții pentru dezvoltarea comunităților locale cu programele de finanțare din fonduri nerambursabile europene în cadrul exercițiului financiar multianual 2021 – 2027
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestul fermierilor în Piața Victoriei
06:43
Îmbrânceli la protestul fermierilor din Piața Victoriei. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, manifestanţii strigă ”Fără violenţă”
Nicușor Dan
Exclusiv
11:01
Președintele Dan nu se grăbește să numească ambasadori noi la post pentru că durata de patru ani a unei misiuni ar reprezenta o cutumă, nu un termen legal. Legea îl contrazice
MONDEN
Adelina Pestrițu, Zenayda și Virgil Șteblea
11:00
Imagini din camera de basm a Zenaydei, fiica Adelinei Pestrițu. Cum arată după renovare
Loredana Groza și Ștefan Bănică jr
09:56
Loredana Groza l-a numit pe Ștefan Bănică jr „Casanova al femeilor din România”. Cum a reacționat artistul
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
Analiză
11:53
Facultățile care oferă diplome „rezistente la Inteligența Artificială”. Domeniile în care oamenii sunt greu de înlocuit
11:45
Ce înseamnă cifrele de pe încărcătorul telefonului (W, A, V) și cum alegi corect
11:38
Un patron din Sibiu își vinde afacerea de peste 10 ani pentru doar 139.990 de euro: „Nici semințe nu aș vrea să mai vând”
11:29
Gina Pistol, detalii neștiute din căsnicia cu Smiley. „Sunt partea mai jucăușă din relația noastră. Andrei mă iubește și așa... tâmpită cum sunt uneori”
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
Viaductul Glenfinnan, situat în Highlands-ul scoțian, pod feroviar suspendar Harry potter
11:08
Podul feroviar suspendat, celebru pentru filmele Harry Potter, se va închide. Autoritățile din Scoția plănuiesc modernizări în valoare de peste 25.500.000 de euro
Cuplu de vârstnici care efectuează exerciții de radio, întindere, antrenament și exerciții de flexibilitate în parc
10:07
Record istoric în Japonia: numărul persoanelor de cel puțin 100 de ani a depășit pragul de 100.000. 90% sunt femei
Parcarea NCP, Aeroportul Internațional Birmingham, Birmingham, Regatul Unit
08:49
A plătit 6 lei pe minut pentru o oră de parcare la aeroport, în Marea Britanie: „Jaf în plină zi”
O femeie mai tânără acoperă cu un șal o altă femeie.
06:45
Ce îmbătrânește cel mai repede în corpul uman. Răspunsul oamenilor de știință
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
14 sept.
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Imaginea prezintă mâinile unei femei care verifică un bon de cumpărături în timp ce ține un cărucior de cumpărături pe un culoar dintr-un supermarket
10:19
Românii devin tot mai pesimiști: 85% se așteaptă la noi scumpiri, iar 78% cred că nivelul lor de trai va fi mai slab peste un an - Sondaj IRSOP
O breșă de securitate a afectat recent aproximativ 680 de clienți ai Revolut, dintre care 27 sunt din România. Sursă foto Shutterstock
09:46
Țeapa prin e-mail care a păcălit clienții Revolut: Cum au obținut hackerii acte de identitate și extrase de cont ale clienților, inclusiv din România
Un judecător dă o sentință
Exclusiv
09:00
Şofer de ride-sharing condamnat la închisoare cu executare, după ce a sechestrat o pasageră în maşină și i-a făcut avansuri sexuale
Crengi cu frunze de toamnă, într-o zi ploioasă, cu mai multe mașini parcate și în trafic.
08:10
Vremea se schimbă în România din 22 septembrie; după câteva zile cu peste 30 de grade, se răcește și revin ploile. Prognoza meteo ANM pentru perioada 15 septembrie-11 octombrie 2026
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni