Casa Naţională de Asigurări de Sănătate arată că, prin proiectul de Hotărâre de Guvern, inițiază procesul prin care pacienții cu arsuri vor putea beneficia de servicii de consiliere psihologică și psihoterapie și vor avea acces la fizioterapie, conform unui plan recomandat de medicul de medicină fizică și de reabilitare.

„Avem două propuneri inițiale care vor ajuta concret pacienții cu arsuri. Suntem conștienți că aceste două servicii suplimentare nu rezolvă toate problemele pacienților cu arsuri. Nici pe departe. Dar astfel de servicii medicale sunt lucruri concrete și utile care fac bine pacienților cu arsuri și de care aceștia vor putea beneficia în perioada imediat următoare”, a transmis Andrei Baciu, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Preşedintele CNAS a precizat că a avut deja o primă întâlnire cu organizațiile de pacienți, iar acest dialog va fi unul permanent. „Am discutat și cu medici care tratează pacienții cu arsuri și cu profesioniștii din sănătate care se ocupă de acest subiect. De altfel, solicităm propuneri de la toți factorii interesați, în acest proces consultativ prin care ne dorim în perioada următoare să identificăm împreună tot ce poate face CNAS în plus pentru pacienții din România”, adaugă Andrei Baciu.

Președintele CNAS mai spunecă rămâne în contact cu asociațiile de pacienți și mulțumește Ministerului Sănătății „pentru deschidere și sprijin”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (7)
Avatar comentarii

Any0205 02.09.2023, 17:09

Ar fi bine!

Avatar comentarii

andreea.online 02.09.2023, 17:40

Dupa interactiunile cu sistemul medical romanesc de stat, toți pacientii ar trebui consiliati psihologic...

Avatar comentarii

laurlaur2180 02.09.2023, 17:52

Măcar de s-ar cheltui cum trebuie banii

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.