Un proiect de Ordonanță de Urgență lansat de Ministerul Educației prevede că din anul școlar 2020-2021 numărul de ore de școală din planurile-cadru se aprobă prin ordin al ministrului educației și se aplică pentru clasa pregătitoare, clasa a V-a și clasa a IX-a.
Astfel, conform acestui proiect, Ministerul Educației vrea să modifice, începând din această toamnă, numărul de ore alocat fiecărei materii în parte, pentru clasele de început de ciclu, notează site-ul Edupedu.ro.
În ceea ce privește modificarea materiilor pe care le studiază un elev în fiecare clasă și a numărului de ore alocat fiecărei discipline în parte – proiectul de OUG prevede că schimbările încep acum, în anul școlar 2020-2021, și se vor “finaliza pentru toate clasele până la începerea anului școlar 2025 – 2026”.
Ministerul Educației își rezervă însă dreptul de a modifica încă de anul acesta planurile-cadru și pentru celelalte clase.
“În situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezența fizică a beneficiarilor direcți ai sistemului de educație în unitățile de învățământ, ca urmare a deciziei autorităților competente, Ministerul Educației și Cercetării poate modifica prin ordin de ministru numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire prin planurile-cadru de învăţământ, precum și ponderea numărului de ore de predare şi evaluare în programa școlară aprobată”, prevede proiectul de act normativ pus în dezbatere publică.
Ministerul Educației a lansat în dezbatere un proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) “hibrid”, care introduce noi reguli pentru școala în timp de pandemie, dar care modifică și Legea Educației.
FOTO: Hepta