Proiect: Instituţiile publice nu vor mai avea dreptul să ceară dosarul cu şină. Urmează votul final în Parlament

 2 comentarii

Interdicţia instituţiilor publice din România de a solicita dosar cu şină sau orice alt obiect de papetărie în vederea furnizării unui serviciu public va intra în vigoare în viitorul apropiat, după ce a fost adoptat un amendament în acest sens, scrie news.ro. Proiectul urmează să intre la votul final în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

​Prevederile proiectului de lege, care cuprinde acest amendament, se aplică şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la concursurile pentru ocuparea unei funcţii publice, precum şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la procedurile de achiziţii publice. ​

De asemenea, ​instituţiile publice nu vor mai percepe nici taxe suplimentare pentru acoperirea costurilor articolelor menţionate, se mai arată în proiect.

Amendamentul aprobat face parte din dezbaterea parlamentară pe marginea „Legii privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale”, iniţiată de liberalul Sebastian Burduja, ministru al digitalizării, prezent la lucrările din Comisia de administraţie publică şi Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaţilor pentru a susţine eforturile de debirocratizare.

Amendamentul a fost propus de preşedintele Comisiei, Simona Bucura-Oprescu (PSD), şi de deputatul PNL, George Tuţă. Prin adoptarea acestei legi se va face un nou pas pentru digitalizarea serviciilor de bază ale administraţiei, se arată într-un comunicat oficial.

Totodată, a fost adoptată legea prin care a fost eliminată obligativitatea pentru cetăţeni de a insera la dosar copii după acte publice emise de instituţii ale statului.

De asemenea, în perioada următoare, va fi implementat un model automatizat online de emitere a cazierului judiciar pentru cetăţenii români.

Foto: bizbrasov.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    ivryernest 05.10.2022, 14:49

    Păcat : dosarul cu șină este o instituție românească. Dispariția lui va marca oare sfârșitul unei ere a birocrației ? Cred mai curând că se va cere poporului să se înscrie "online". Iae cei care n-au așa ceva, să cheme un plombier care să le instaleze acasă, ie-te la ei !!! (Amza Pellea)

  • Avatar comentarii

    Marhild 05.10.2022, 15:16

    Deci asta inseamna ca nu trebuie sa duc la Evidenta Populatiei copie dupa certificatul fiscal de inregistrare a contractului de inchiriere locuinta emis de ANAF ( o institutie a Statului) ?

ALTE ȘTIRI
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
BREAKING NEWS
14:59
Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis arestul la domiciliu, însă decizia nu este definitivă
Călin Georgescu, la Tribunalul București
ReportajExclusiv
14:28
Călin Georgescu, obligat să se prezinte la procesul în care e judecat pentru propagandă legionară și promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război
MONDEN
Anca Serea în casa cu șapte dormitoare
15:08
Anca Serea, amenințată într-o parcare din Capitală, de față cu fiica ei. Vedeta a mers la Poliție
Florin Piersic la MasterChef România 2026 | sursa foto: PRO TV
15:05
MasterChef, 13 octombrie 2026. Surpriză pregătită pentru Florin Piersic: Cine vine lângă el în show-ul de la PRO TV
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
14:10
Traian Băsescu avertizează că România mai are doar două variante pentru un guvern cu o oarecare stabilitate: „Ne place sau nu, asta e!”
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
12 oct.
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
Ultimele știri
15:17
PNL acceptă să susțină Guvernul Luca Niculescu 6 luni. Ilie Bolojan: „Vom fi în opoziție, dar în primele șase luni nu vom vota nicio moțiune de cenzură”
15:22
Cornelia, al 31-lea femicid din România în 2026, a cerut ajutor, dar nu și-a reclamat soțul. Legea există, dar întârzie să fie aplicată
15:19
Un bărbat din Olt a furat o mașină în care se afla un copil și a făcut accident după câteva minute
Analiză
15:15
PSD decide miercuri dacă intră la guvernare în Cabinetul Niculescu. Variantele de pe masă SURSE
TRENDING
09:54
Un meteorolog a analizat ultimele 47 de ierni și rezultatele sunt „surprinzătoare”: zăpada siberiană și iarna 2026-2027
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
WizzAir
15:13
Reguli stricte Wizz Air pentru transportul dispozitivelor electronice: ce este complet interzis în bagajul de cală și ce nu ai voie să faci în timpul zborului
Set de machiaj profesional
15:00
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
Un câine și o pisică împreună pe canapea
14:30
Cum menții o pisică sau un câine activ în casă când afară plouă sau e prea frig
Ambulanța aflată în misiune, blocată de un șofer iresponsabil pe autostradă. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
13:19
Amendă uriașă pentru un șofer care a blocat o ambulanță în misiune, pe o distanță de 6 km, în Germania: a ignorat complet sirena și luminile albastre
avion Qantas în aer
12:49
Un zbor Italia-Australia a fost anulat după o invazie de ploșnițe la bord. Pasagerii au fost mușcați timp de 17 ore, iar medicamentele din avion s-au epuizat
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
mama-nastere-nou-nascut
13:36
Mamele ar putea avea pe cineva drag alături la naștere. Proiectul de lege care poate schimba regulile în maternități
O criză fără precedent zdruncină sistemul de sănătate din România. Sursă foto: Getty Images
Analiză
13:00
Dezastru la examenul național de medic specialist 2026: Rată masivă de picare, bareme contestate și memorii. Zeci de tineri medici riscă să devină șomeri
O femeie căreia vântul i-a suflat umbrela roșie și merge pe stradă prin ploaie
10:47
Cod galben de vânt puternic și lapoviță la munte. ANM a emis noi alerte meteo: zonele vizate de rafale și ploi în următoarele 24 de ore
Mihai Chiriță este acuzat că ar fi prejudiciat . Sursa foto: Shutterstock, Facebook / Mihai Chiriță
Analiză
10:00
Achiziție „în orb” la Primăria Iași: factură de două milioane de lei, avizată și achitată în mai puțin de trei ore. Ce a cauzat atâta grabă în instituția publică condusă de Mihai Chirica
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?