Proiectul presupune decontarea combustibilului, în valoare de până la 500 RON/lună pentru utilizarea în comun a mașinilor personale de către părinții care se asociază pentru a-și duce împreună copiii la școală şi până la 500 RON/lună pentru adulții care se asociază pentru a se deplasa împreună prin regiunea București-Ilfov.

”Alocarea de fonduri publice pentru decontarea combustibililor pentru utilizarea autoturismului va duce la o formă de subvenționare a utilizării transportului motorizat individual, asta în condițiile în care toată energia și fondurile publice ale instituției publice trebuie să fie îndreptate spre măsuri care să ducă tocmai la descurajarea acestui comportament. Mai mult, este greu de imaginat o metodologie de implementare pentru un astfel de program, existând un potențial mare de utilizare a acestor fonduri altfel decât conform cu scopul declarat în această hotărâre”, se arată în comunicatul OPTAR, preluat de hotnews.ro.

Asociații au dat exemplul Vienei pentru descongestionarea traficului și limitarea poluării

– Realizarea de trotuare accesibile pietonilor;

– Realizarea de trasee sigure pentru biciclete;

– Realizarea de trasee dedicate transportului public (inclusiv pentru TAXI şi biciclete);

– Blocarea accesului autovehiculelor pe străzile din jurul școlilor la orele începerii cursurilor pentru a descuraja părinții să folosească transportul copiilor cu autoturismul la școală.

”Măsurile adoptate în Viena sunt în acord cu planurile de dezvoltare durabilă a oraşului. Cu toate că Bucureştiul a adoptat un plan similar, soluţiile propuse de Primăria Capitalei sunt contrare principiilor care îl guvernează. Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a fost aprobat de CGMB (și, ulterior, ignorat de PMB) chiar în acest mandat. În schimb, în loc să adopte măsuri verificate de mii de oraşe, Primăria Capitalei propune un nou experiment pentru traficul din Bucureşti, propunând un program pilot prin care să stimuleze transportul copiilor cu autoturismele la școală. Pe lângă nocivitatea propunerii, Primăria educă noile generaţii să li se pară firesc să se deplaseze cu autoturismele prin oraş, acest fapt contravenind principiilor dezvoltării durabile”, se susține OPTAR.


La doi ani de la scandalul echipamentelor de la Rio, apare un nou episod similar. Uniformele Armatei Române s-au decolorat după 6 luni, sub soarele din Afganistan!


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.