Directorul Administratiei Nationale a Penitenciarelor, Claudiu Bejan, se va pensiona începand cu data de 1 august, a anunțat postul Digi24.
Pensionarea acestuia are loc în contextul protestelor izbucnite în această săptămână în mai multe inchisori din țară impotriva supraaglomerarii și condițiilor proaste din inchisori. Intrebată în cursul dimineții dacă ministerul Justiției nu a luat în calcul să-i ceara demisia lui Bejan, Raluca Pruna, a declarat ca “măsurile administrative nu pot fi adoptate în situații de criză”.
Situația protestelor, joi, la ora 15.30:
- Penitenciarul Iași, 3 deținuți au escaladat acoperișul secției de deținere, 75 deținuți au refuzat hrana. A fost solicitat sprijinul structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne.
- Penitenciarul Botoșani, 4 deținuți protestează pe acoperișul secției de deținere, 1 deținut a escaladat releul din apropierea punctului de primire deținuți, 173 deținuți au refuzat hrana.
- Penitenciarul Oradea, nu sunt manifestări, 7 deținuți au refuzat hrana.
- Penitenciarul Miercurea Ciuc, nu sunt manifestări, 2 deținuți au refuzat hrana.
- Penitenciarul Vaslui, nu sunt manifestări, 62 deținuți au refuzat hrana.
- Penitenciarul București Jilava, fără manifestări, 3 deținuți au refuzat hrana.
- Penitenciarul Tulcea, nu sunt manifestări, 180 deținuți au refuzat hrana.
- Penitenciarul Bistrița, nu sunt manifestări, 166 deținuți au refuzat hrana.
- Penitenciarul Aiud, fără manifestări, 27 deținuți au refuzat hrana.
- Penitenciarul Bacău, fără manifestări, 56 deținuți au refuzat hrana.
- Penitenciarul Mărgineni, fără manifestări, 1 deținuți au refuzat hrana.
- Penitenciarul Arad, fără manifestări, 1 deținut a refuzat hrana.
- Penitenciarul Tg Mureș, fără manifestări, 13 persoane aflate în arest preventiv au refuzat hrana.
- Penitenciarul Mărgineni, fără manifestări, 1 deținut a refuzat hrana.