Protestul unor tinere afgane care își revendicau dreptul la educație, oprit cu focuri de armă de talibani

Comentează
Arhiva foto

Un grup de tinere din Afganistan a ieșit în stradă joi dimineață pentru a manifesta pentru apărarea dreptului la educație. Protestul lor a fost oprit de intervenția talibanilor, care au tras focuri de armă în aer și i-au bruscat pe jurnaliști, relatează AFP, potrivit Agerpres și Digi 24.

Incidentul a avut loc în fața liceului Rabia Balkhi, din estul capitalei afgane, Kabul, acolo unde „trei tinere cu văl şi cu măşti sanitare” afișau mesaje precum „Nu politizaţi educaţia!" sau „Nu ne rupeţi stilourile, nu ne ardeţi cărţile, nu ne închideţi şcolile".

La protest au venit apoi alte trei tinere, care purtau o pancartă pe care scria „Educaţia este identitatea umană".

În scurt timp, zeci de talibani înarmați au intervenit.

Potrivit AFP, aceștia le-au împins pe fete, au mototolit o banderolă pe care era scris un mesaj pentru suținerea educației, i-au împiedicat pe jurnaliști să filmeze, iar unul dintre ei a tras cu mitraliera în aer.

Tinerele s-au adăpostit în clădirea liceului. Talibanii au fugit după jurnaliști încercând să le ia camerele de filmat, iar un cameraman străin a fost lovit cu patul puștii.

„Respect jurnaliştii, însă această manifestaţie nu a fost autorizată. Autorităţile emiratului islamic al Afganistanului nu au fost informate. Tocmai de aceea nu a fost prezent niciun jurnalist afgan. Dacă ele ar fi cerut autorizaţie pentru a manifesta, ar fi primit-o", a spus comandatul grupului de talibani, Mawlawi Nasratullah, şeful Forţelor speciale pentru Kabul şi regiunea capitalei.

„Aţi încercat să relataţi de la o manifestaţie ilegală. Vă amintesc că în ţările moderne, Franţa sau SUA, poliţia loveşte manifestanţii", a adăugat talibanul.

Protestul a fost organizat pe un grup online denumit „Mişcarea spontană a femeilor activiste din Afganistan".

După ce talibanii au preluat puterea în Afganistan pe 15 august, în mai multe zone ale țării au avut loc proteste ale femeilor afgane, care au ieșit în stradă pentru a-și apăra drepturile la educație și la muncă. În orașe precum Kabul, Faizabad şi Herat, manifestațiile au fost marcate de violențe, două persoane fiind ucise.

Noua conducere talibană a țării a susținut în declarațiile publice că va permite fetelor și femeilor să meargă la școală și la locurile de muncă, atât timp cât vor fi îmbrăcate în portul islamic, precizând că drepturile lor vor fi respectate în cadrul legii islamice Sharia.

La reluarea cursurilor în școli și universități fetele au fost separate de colegii lor cu ajutorul unor draperii sau cu pereți de carton, instalați în mijlocul clasei.

La începutul acestei săptămâni, noul director al Universității din Kabul numit de talibani a anunțat că femeile nu vor mai avea voie să participe la cursuri sau să lucreze în instituția de învățământ.



„Atât timp cât mediul islamic adevărat nu este oferit tuturor, femeilor nu li se va permite să vină la universități sau să lucreze. Islamul mai întâi”, a spus Mohammad Ashraf Ghairat.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Castelul Peleș
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
13 sept.
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
13 sept.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
08:43
Palatul Cotroceni: CNSAS, nu CSAT, trebuia să-l verifice pe Lucian Pahonțu. Ce spusese Nicușor Dan
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Ultimele știri
09:20
UE renunță pentru moment la sistemul intrare-ieșire în 9 țări, după ce a creat haos în aeroporturi
09:15
Mesajul dureros transmis de Monica Gabor după moartea prietenei sale Mădălina Apostol: „Suferea de ani de zile”
09:12
Boala de care suferea, de fapt, Mădălina Apostol: „Durerea a fost de nesuportat”. Iubita lui Nick Rădoi a murit la 41 de ani
09:05
Europa, cea mai importantă piață turistică pentru Arabia Saudită în 2026. Numărul vizitelor va crește cu 130% până în 2030
TRENDING
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
O femeie ținând în mână bancnote de euro într-un birou
08:36
Surpriza de la recepția hotelurilor din Italia: taxa obligatorie care nu apare întotdeauna în prețul rezervării
O femeie a adormit pe un pat dintr-un magazin Ikea. Foto cu caracter ilustrativ: Getty
06:15
Cât să dormi în plus weekend pentru a reduce riscul de hipertensiune: „Protejați-vă inima!”
Un nou soi de măr a fost descoperit într-o grădină din Luton, într-un pom vechi de 90 de ani. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
Dame Barbara Cartland, născută la 9 iulie 1901
13 sept.
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
13 sept.
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
13 sept.
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă