„În plan medical, am văzut apelul făcut de directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Toate ţările trebuie să aibă capacitatea de a testa toate cazurile suspecte. Nu putem lupta cu această pandemie legaţi la ochi. Din păcate, România este una dintre ţările în care s-au făcut cele mai puţine teste pentru depistarea COVID 19, aproximativ 3.200 până acum”, a spus senatorul pSD.

El i-a criticat pe liberali că au irosit sute de teste, în urma inconştienţei senatorului Vergil Chiţac, care a venit la Parlament, deşi călătorise în străinătate. Ulterior, acesta a fost diagnosticat cu noul coronavirus.

Potrivit lui Romaşcanu, numărul testelor efectuate este un subiect care îngrijorează cetăţenii. „Pentru a-i linişti, este obligatoriu ca autorităţile să facă o informare cât se poate de clară şi de transparentă. Pentru a preveni panica şi haosul, oamenii trebuie să fie informaţi corect. (…) Facem un apel către autorităţile responsabile ca atunci când raportează cazurile noi de îmbolnăvire să spună şi câte teste au fost făcute”, a menţionat Romaşcanu.

Ce spunea luni Ministerul Sănătăţii

Ministerul Sănătății transmitea, ieri, că monitorizează în permanență situația stocurilor de teste pentru diagnosticare moleculară (Real Time PCR) existente la nivel național.

Astfel, în prezent există un număr de 1.524 teste pentru diagnosticare moleculară în cele 7 centre de boli infecțioase care au capacitate de diagnostic și testare din București (2 unități sanitare), Cluj Napoca, Iași, Timișoara, Constanța și Craiova.

Centrelor de testare din Capitală li se adaugă și Laboratorul de referință acreditat OMS al Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, care contribuie, alături de unitățile sanitare, la creșterea capacității de diagnosticare cu dotările existente.

La acestea se adaugă 10.000 de teste pentru diagnosticare moleculară și alte 40.000 de teste rapide achiziționate de către Compania Unifarm SA și care sunt distribuite săptămâna aceasta către unitățile sanitare, pe bază de comandă.

De altfel, Compania Unifarm SA achiziționează și aprovizionează permanent spitalele care solicită cu echipamente de protecție pentru personalul medical, măști, produse biocide pentru suprafețe și mâini, teste de diagnostic, medicamente.

Pentru evitarea aglomerărilor la camerele de gardă și unitățile de primiri urgențe din spitale recomandăm cetățenilor să contacteze cu prioritate, telefonic, medicul de familie, în cazul în care suspectează infectarea cu noul coronavirus. Eventuala prelevare de probe se va face la domiciliul persoanei, sub coordonarea direcțiilor de sănătate publică.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.